Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Cotele și obligațiile țăranilor necolectiviști
Articole online

Cotele și obligațiile țăranilor necolectiviști

colectivizare

După plecarea Anei Pauker din fruntea Secției Agrare, locul ei a fost ocupat, pentru o scurtă perioadă, de Alexandru Moghioroș care, criticând ritmul ,,prea lent”, a permis cadrelor – secondate de Securitate și Miliție – să constrângă țăranii să intre în colective.

Cotele și obligațiile țăranilor necolectiviști

A urmat un șir de abuzuri și ilegalități, de la țărani înscriși fără voia lor în gospodăriile agricole colective, până la confiscarea pământurilor chiaburilor și arestarea lor. Represiunii, țăranii i-au răspuns cu revoltă, forțele de Miliție, de Securitate și armata fiind trimise pentru a restabili ordinea. Reîntoarsă la conducerea Secției Agrare, Ana Pauker a dispus în iarna 1950-1951 o încetinire a ritmului colectivizării în condițiile răzmerițelor și plângerilor țăranilor. Directivele Anei Pauker mergeau mai departe, Secția Agrară permițând țăranilor să iasă din colective, eliberarea chiaburilor arestați și restituirea pământurilor confiscate etc.

Perspectiva decidenților politici asupra cotelor obligatorii era una cel puțin diferită de a țărănimii, considerând predarea cotelor o ,,datorie patriotică”. Justificarea sistemului colectărilor era de ordin economic, colectivele ineficiente nereușind să livreze mediului urban cantitățile necesare, povara căzând astfel pe umerii gospodăriilor particulare. Sistemul cotelor obligatorii a fost de fapt o arma politică în mâna partidului pentru a determina renunțarea țăranilor la proprietatea privată, particulară asupra pământului, în special a chiaburimii. În România, deși nu au fost dezastre umanitare comparabile cu cele din URSS, au existat cazuri în care chiaburii au fost internați în colonii de muncă, condamnați pentru că nu au predat cotele, dislocați cu tot cu familie sau chiar împușcați.

Pe lângă cotele de cereale, țăranii au fost obligați prin acte normative să predea cote la produse agricole precum cartoful, laptele, carnea etc. Decretul 64 din 3 mai 1951 stabilea colectarea următoarelor produse agricole: cereale, oleaginoase, leguminoase, legume, furaje, semințe de plante furajere.

Țăranii erau nevoiți prin acest decret să predea secara, grâul, orzul, ovăzul și mazărea direct la batoze

Prețurile pe care statul le plătea producătorilor erau derizorii. De pildă, pentru 1 kg de cartofi țăranul primea din partea statului 5% din prețul de pe piață. În 1952 a fost emis Decretul 131 care înăsprea sancțiunile pentru nepredarea cotelor.

Țăranii erau obligați în caz de nepredare să achite o amendă care putea ajunge la dublul valorii produselor nepredate la termen. Organele judecătorești nu mai erau implicate în luarea deciziei de ridicare a produselor datornicului odată cu Decretul 131/1952. Spre sfârșitul primului val al colectivizării, confruntați cu rezistența țărănimii față de aberantul sistem al cotelor, liderii au decis să acorde scutiri de taxe și impozite și gospodăriilor particulare prin HCM 3007 din 10 septembrie, iar prin HCC al PMR și a Consiliului de Miniștri din 28 octombrie au fost reduse cotele producătorilor care încheiau contracte cu statul.

După eliminarea ,,deviaționiștilor de dreapta”, în perioada cuprinsă între 1952 și până la moartea lui Stalin, regimul a reînceput persecuția țăranilor, cu precădere a chiaburilor, iar comitetele locale au recăpătat permisiunea, din partea lui Dej, de a înființa colective și TOZ-uri. Impulsionați de sovietici, liderii români au permis, din nou, comiterea abuzurilor, primordială fiind transformarea socialistă – cât mai rapidă – a agriculturii române.

Registration

Aici iti poti reseta parola