Corpul 6 armată pe căile de acces spre Stalingrad
Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, distinsul istoric Alesandru Duțu expune percepția germană cu privire la starea Armatei Române în apropierea Bătăliei de la Stalingrad. Redăm mai jos notele istoricului militar.
După participarea la bătălia de la sud de Harkov, Corpul 6 armată a forţat Doneţul (22 iunie 1942, orele 2.15) cu diviziile 4 şi 20 infanterie, la Cervoni Şahtar, şi cu Divizia 2 infanterie, la Protopopovka, după care a înaintat spre Izium şi spre malul de vest al Oskolului, pe un front de circa 56 km, unde a ajuns la 28 iunie, încadrându-se în manevra generală preconizată de comandamentul german.
Modul de comportare a trupelor române a fost elogiat, astfel, la 6 iulie, de generalul Karl Strecker, comandantul Corpului 11 armată german:
,,Tot ce a făcut conducerea excepţională a generalului Dragalina şi a comandanţilor de divizii, împreună cu statele lor majore, va intra în istoria armatei române. Performanţele mândre şi pline de jertfe ale trupei combatante a celor patru divizii, reprezintă din nou, o foaie de glorie în istoria României. Victoria istorică de la Harkov a fost câştigată graţie concursului execepţional dat de unităţile române trupelor germane şi celorlalte trupe aliate ce luptă contra bolevismului… Puţine zile după terminarea bătăliei de la Harkov, Corpul 6 armată a pornit, sub ordinele mele, din nou la atac spre Est peste Doneţ. Cu toate condiţiile grele ale terenului, printr-o înaintare energică, s-a reuşit de a se respunge bolşevicii. Unităţile române au dovedit din nou vitejie, acoperindu-se de glorie. Sunt mândru că am avut sub conducerea mea asemenea trupe. Cu pietate şi cu adânc respect mă gândesc la morţi şi la răniţi. Jertfele lor ne obligă de a lupta mai departe în frăţie fidelă de arme pentru victoria comună şi finală. Urez diviziilor 1, 2, 4 şi 20 infanterie şi unităţilor neîndivizionate şi comandantului lor execepţional, generalul de divizie Dragalina, toate cele bune, mai departe succese mari şi o reîntoarcere fericită în Patrie”.
În noaptea de 7 spre 8 iulie, a forţat Oskolul (în subordinea Armatei 1 blindate germane) şi a atacat, în cooperare cu forţele de la flancul stâng al Corpului 44 armată german, spre Karpovka (cu Divizia 4 infanterie) şi spre Svatovo (cu diviziile 1 şi 20 infanterie).
Percepția germană asupra faptelor Armatei Române
Acţionând pe o căldură foarte mare şi parcurgând zilnic 25 – 30 km a ajuns la Don (la 19 iulie fusese subordonat Armatei 4 blindate germane), la 27 iulie, la nord de localitatea Zimlianskaia, după ce străbătuse circa 450 km. În aceeaşi zi a introdus Divizia 2 infanterie, în capul de pod de la Zimlianskaia (realizat de Divizia 29 infanterie moto din Corpul 48 blindat german, la 21 iulie) pe care l-a menţinut în pofida contraatacurilor puternice executate de inamic în perioada 28 – 30 iulie.
„Prin aceasta – releva feldmareşalul Ewald von Kleist – diviziile române au asigurat flancul de nord al Armatei 1 blindate împotriva forţelor inamice din regiunile Starobelsk şi Belovodsk, dând astfel posibilitatea străpungerii frontului inamic şi urmărirea lui până în regiunea Milerovo”.
La rându-i, generalul Hermann Hoth transmite şi el generalului Corneliu Dragalina ,,admiraţia şi mulţumirea” sa pentru ,,performanţele deosebite de marş… deşi înaintarea s-a făcut prin luptă”, atingându-se obiectivul ,,înainte de data ce s-a prevăzut”, ceea ce a însemnat ,,pe timpul căldurilor mari, o performanţă excelentă”.
De la 31 iulie a atacat spre Est (împreună cu Divizia 29 infanterie moto germană şi cu Divizia 2 infanterie română) cu misiunea de a întoarce rezistenţele opuse de inamic pe Don şi a face pe malul stâng al fluviului siguranţa forţelor blindate rapide ale Armatei 4 blindate, care înainta în lungul căii ferate spre Stalingrad.
Timp de şase zile, pe o căldură toridă, diviziile române au înaintat 130 km, într-un teren lipsit de apă, ajungând (6 august) pe Valea Aksai, realizând capete de pod la Slainski, Doroteev, Şestakov şi Klikov.
Generalul Hermann Hoth, comandantul Armatei 4 blindată germane, îşi exprimă (5 august) recunoştiinţa pentru felul în care a luptat Corpul 6 armată român, precizând că ,,diviziile române, cu toată rezistenţa inamică – adeseori puternică – au atins totdeauna obiectivul zilei, ba de multe ori chiar l-au depăşit”.
Pentru consolidarea frontului, Divizia 4 infanterie a fost introdusă (7 august) la flancul drept al Diviziei 2 infanterie, iar Divizia 20 infanterie a fost trecută şi ea la sud de Don, pe la Potiomkinskaia, şi dirijată pe la sud de Aksai spre Generalov.
La 8 august, ofensiva a fost reluată spre nord (cu diviziile 2 şi 4 infanterie) spre valea râului Mişkova, unde se afla centura de apărare exterioară a Stalingradului.
Evoluția acțiunilor militare
Rezistenţa puternică opusă de trupele sovietice a făcut ca atacurile repetate date de Corpul 6 armată pentru străpungerea acestei poziţii să nu aibă succes, deşi în zonă a fost adusă şi Divizia 1 infanterie (la flancul stâng al Diviziei 2 infanterie).
La 20 august, diviziile 1 şi 2 infanterie române au declanşat atacul asupra centurii exterioare de forţificaţii a Stalingradului pe care o străpung, reusind să cucerescă, până la 27 august, Vasilievka şi Kupkinka (Divizia 1 infanterie) şi să le păstreze în pofida celor 21 de contraatacuri date apoi de inamic (de la 23 august la flancul drept al corpului de armată a fost introdusă Divizia 20 infanterie, care a înlocuit Divizia 94 infanterie germană).
Până la 24 august Corpul 6 armată a reuşit să-şi aducă şi diviziile 4 şi 20 infanterie pe valea Miskova. Divizia 4 infanterie a atacat la Tebektenerovo, luptele prelungindu-se până la 29 august când satul a fost cucerit de Divizia 2 infanterie.
În noaptea de 25 spre 26 august, Divizia 4 infanterie a fost pusă la dispoziţia Armatei 4 tancuri germană care, atacând (29 august) cu Corpul 48 blindat, a rupt apărarea inamicului şi a ajuns la 30 august la nord de Seti, începând pregătirile pentru ruperea poziţiei sovietice de pe valea râului Cervenkaia din fâşia interioară de apărare a Stalingradului.
La 2 septembrie, Corpul 6 armată român român a primit misiunea să facă siguranţa flancului drept şi a spatelui trupelor germane, care luptau la Stalingrad. Ca urmare, Divizia 2 infanterie acţionează defensiv în sectorul 2 km vest Dubovi Ovrag, 3 km sud-vest Cervilenovka.
Divizia 4 infanterie intră în dispozitiv de luptă în zona Mal. Derbeti, Kosjankin, ulterior (15 septembrie) între lacurile Batyr Mala şi Barmanzak, la flancul drept al Corpului 6 armată, la sud de Tundutovo, pe un front mare (55 km).
Divizia 20 infanterie ocupă (până la 9 septembrie) satul Pesteanka (pe liziera de sud a Stalingradului), Stara Duborova şi înălţimea Trikurgana, după care a trecut la apărare pe aliniamentul atins, pentru a apăra flancul şi spatele trupelor germane care înaintau spre Stalingrad. Apoi a predat sectorul de luptă Diviziei 371 infanterie germane, preluând frontul dintre Jagodni şi Tundutovo.
Încercările făcute cu Divizia 2 infanterie, la 5 septembrie, şi apoi cu Divizia 1 infanterie, de a pătrunde la est de lacul Şarpa nu au avut niciun rezultat, determinând pe generalul Corneliu Dragalina să ordone trecerea la apărare, pe aliniamentul Mal. Derbeti, Dubovîi Ovrag,Andreevka pentru a putea asigura mai bine flancul şi spatele trupelor germane care înaintau spre Stalingrad.
După şase luni de lupte neîntrerupte, începute în ianuarie-februarie 1942, la sud-vest de Harkov, şi după marşuri istovitoare (în ritmul impus de germani şi de generalul Corneliu Dragalina), Corpul 6 armată român a fost pus să lupte, la sud de Stalingrad, pe front prea mare (circa 125 km) faţă de forţa combativă a diviziilor din compunere, fără rezerve suficiente şi cu un vast spaţiu descoperit la flancul drept, supravegheat doar de patrule germane.
Deşi erau ,,aproape epiuizate”, diviziile române au reuşit să anihileze pătrunderile realizate de forţele sovietice în timpul ripostei ofensive din 28 şi 29 septembrie, când Armata 51 sovietică a atacat pe direcţiile Şanata – Sadovoe şi Plodovitoe – Abganerovo, în sectoarele diviziilor 1 şi 4 infanterie. Iniţial, marile unităţi române au rezistat trupelor sovietice, însă, după sosirea tancurilor, urmate de infanterie transportată, au fost respinse, situaţia fiind restabilită până la 1 octombrie prin intervenţia Diviziei 14 blindate germane.
