Constantin Noica și angajamentul său de o viață
Dintre colegii săi de generație, Constantin Noica a fost, poate, în cel mai înalt grad un legionar convins. Articolele sale publicate În Buna Vestire în 1940 reprezintă un angajament total al filosofului față de ideologia și practicile legionare. ,,Nu suntem contemporani”, publicat la 28 septembrie, exprimă dezamăgirea lui Noica pentru cât de puțin au rezonat românii cu tipul de mistică a suferinței și a tăcerii pe care l-a introdus în spațiul public, politic, mișcarea legionară.
Filosoful acuză o parte a societății românești că este opacă la ideile legionare: ,,În 1940 legionarii nu sunt înțeleși de toti ceilalți în nădejdea lor: nici astăzi nu stau în raport de contemporaneitate”. Pentru Noica, legiunea trecea dincolo de patrie, deoarece ,,când tânărul coborât la Turda se întreabă cum pot unii frați de-ai săi striga: Trăiască Legiunea, în loc să strige: Trăiască România Mare – i-am putea lesne răspunde: pentru că primul strigăt înseamnă cel de-al doilea plus ceva. ,,Nu suntem contemporani” era de fapt o acuză adusă legionarilor că nu ar fi afectați de pierderea Transilvaniei în urma dictatului.
Dacă ne uităm la politica externă a legiunii, observăm că Noica nu avea dreptate, pentru că legionarii au fost mereu alături de Germania nazistă care a stat în spatele Ungariei horthyste și a Dictatului de la Viena. ,,10.001”, articolul din 20 septembrie, este nici mai mult, nici mai puțin decât visul unei Românii legionarizate, ale cărei elite, întrucât trebuiau să fie pure, nu puteau depăși acest număr profetic. Deja mișcare, în concepția lui Noica, reușise să creeze unui alt ,,tip de om”, pe care legiunea, având pârghiile puterii, trebuia ,,să-l adâncească și să-l extindă”.
Întrucât și-a luat angajamentul total față de legiune relativ târziu, Noica a simțit nevoie să își scuze întârziere în fața lui Mihail Polihroniade prin articolul ,,Apelul Axei” din 29 septembrie. Zice Noica în deschiderea articolului: ,,vom face într-o zi apelul: toți câți am sfârșit prin a sluji Legiunea datorită lui Mihail Polihroniade”, el, ,,fratele mai mic” cerându-și iertare că a început ultimul munca de difuzare a ideilor extrimiste legionare.
Oricât ar fi încercat Gabriel Liiceanu și intelectualii conservatori de dupa 1989 să îl justifice pe Noica cuvintele și angajările lui vorbesc de la sine. Noica a fost un legionar, apoi o portavoce filozofantă a național-ceaușismului.
