Constantin Brâncoveanu expune capul agăi Bălăceanu într-un par în curtea acestuia din București

 

Pe 11/21 august 1690, între armatele Imperiului Habsburgic și Imperiului Otoman a avut loc bătălia de la Zărnești.

Conflictul a izbucnit după moartea principeui Mihai Apafi I, sultanul numindu-l ca noul principe al Transilvaniei pe Imre Thököly, lider al răscoalei anti-habsburgice a curuților.

Pe de altăparte, exista și un diferend apărut după moartea voievodului muntean Șerban Cantacuzino pe 29 octombrie/9 noiembrie 1688, care ar fi fost otrăvit de frații săi Mihai și Constantin, ajutați de nepotul lor de soră Constantin Brâncoveanu care a devenit noul domn al Țării Românești.

În mod normal, ar fi trebuit să acceadă la tron fiul defunctului, Gheorghe (Iordache) Cantacuzino, dar acesta, mama sa Elena și cumnatul său, marele agă Constantin Bălăceanu, s-au refugiat în Transilvania, sperând să recupereze tronul Țării Românești cu sprijinul austriecilor.

Constantin Bălăceanu era un diplomat abil, fiind trimis la Viena în 1688 de socrul său Șerban Cantacuzino, pentru a negocia cu Imperiul Austriac ieșirea Țării Românești de sub suzeranitatea otomană.

Armatele

Trupele imperiale austriece erau conduse de generalul Donat Heissler și numărau 2000 de călăreți de elită, cărora li se adăugau 7000 de români și secui sub comanda lui Constantin Bălăceanu și Mihail Teleki, așezați pe două linii.

Trupele aflate sub steagul Imperiului Otoman erau formate din turci, români, tătari și un număr redus de curuți (răsculați anti-habsburgici de diferite etnii din Ungaria și Transilvania, mai ales unguri).