Armatele Puterilor Centrale sperau să înmoaie rezistența soldaților români, majoritatea provenind din familii de țărani, prin răspândirea unor zvonuri conform cărora țăranilor li se dădeau pământ și li se oferea libertatea în schimbul predării lor. Aceste zvonuri au fost răspândite încă de la sfârșitul anului 1916, când trupele române s-au retras în Moldova. Cazul mitropolitul Conon Arămescu-Donici.
Propaganda germană în România ocupată (1916-1918)
La 7 iunie 1917, înainte de marile bătălii din acea vară de la Mărăști, Mărășești și Oituz, Biroul de Informații din cadrul Marelui Cartier General al armatei române a intrat în posesia unui document secret, emis de generalul Kreyensberg, comandantul Brigăzii 62 Infanterie germană, care supraveghea desfășurarea „activității de propagandă pe frontul românesc”.
Potrivit documentului, scopul acestei propagande era acela de a dezorganiza unitățile militare românești și în special Armata I de pe frontul moldovenesc. Metodele folosite variau de la aruncarea de materiale de propagandă (ziare, afișe) în liniile românești, precum și prin influențarea maselor prin discursuri pentru a „câștiga încrederea oamenilor vrednici”, adică a trădătorilor și dezertorilor.
Posturile de supraveghere de pe front au fost transformate în puncte de întâlnire favorabile, unde interpreții îi atrăgeau pe cei creduli sau pe cei slabi de spirit. Aceștia erau asigurați că întâlnirile vor fi pașnice, li se promitea că nu vor fi împușcați sau că zona nu va fi bombardată, că li se va da tutun, toate acestea pentru a câștiga încrederea soldaților români. Au fost evitate posturile de observatori de artilerie, deoarece s-a considerat că nu sunt favorabile propagandei germane, fiind presupusă prezența ofițerilor și instructorilor francezi.
S-a sfătuit evitarea strigătelor puternice, care „ar îngrozi și mai mult un inamic atât de temător ca românul și ar alarma poate întreaga poziție”.
Disprețul față de soldatul român, numindu-l „fals și necinstit”, făcea parte din campania de denigrare a inamicului
Ordinul atrăgea atenția asupra pericolului „capcanelor pentru capturarea sau împușcarea agenților noștri care fac propagandă” și cerea instruirea lor „asupra presupusei repartiții a forțelor noastre”.
Pentru a contracara propaganda românească, s-a ordonat ca „scrisorile și tipăriturile pe care inamicul le-ar trimite în rândurile noastre să fie luate fără a ajunge în mâinile trupelor, predându-le șefului german al Biroului de Informații, neatinse și nedeschise”.
Cazul mitropolitului Conon Arămescu-Donici
Puterile Centrale au beneficiat și de ajutorul diferitelor personalități din România ocupată, cunoscute pentru sentimentul lor germanofil. Un caz interesant este cel al clericului Conon Arămescu-Donici, mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române între 1912 și 1918. În vara anului 1917, în timpul luptelor de pe frontul din Moldova, a cedat presiunilor forțelor de ocupație și ale unor colaboratori și a acceptat să semneze un manifest adresat soldaților români prin care le cerea să înceteze rezistența împotriva armatelor Puterilor Centrale.
„Țărani, orășeni, funcționari și orice ați fi, aveți bună credință că cuceritorul care intră în Moldova nu caută răzbunare, nu ucide, nu jefuiește, nu dă foc și nu face ravagii. Aici, în Muntenia, s-au respectat averile, casele și chiar și onoarea noastră, împreună am lucrat pământul țării și a dat roade. Dumnezeu a potolit mânia războiului și a binecuvântat munca noastră. Nu vă temeți fraților și nu luați calea rătăcirii. Cu dor și cu gând de pace ne întoarcem spre voi și vă îndemnăm să rămâneți la locul vostru. V-ați apărat țara cu demnitate, v-ați făcut datoria pe deplin…”.
După terminarea războiului, mitropolitul Conon Arămescu-Donici s-a retras din funcție, motivul principal fiind colaborarea cu autoritățile de ocupație.
Conștiente de propaganda germană, autoritățile militare românești au reușit să ia măsuri de contracarare adecvate, anihilând activitatea propagandei germane. Rezultatele s-au văzut în iulie-august 1917, când armata română a triumfat pe câmpurile de luptă de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Sursa: Europecentenary.eu
