Conflictul franco-prusac din 1870-1871, semnalul viitoarelor masacre din timpul Marelui Război?
Germania nou formată a fost modelată din piesele sale constitutive în focul războiului împotriva Franței. Devenit cel mai mare și mai populat stat din Europa Centrală, Germania era destinată să domine continentul.
Prințul moștenitor, Frederic al III-lea, a resimțit puternic responsabilitatea pe care acest lucru o punea pe umerii fiului său de 12 ani, viitorul Kaiser Wilhelm al II-lea. „Fie ca el să crească un om bun, cinstit, adevărat și de încredere”, scria în jurnalul său la doar câteva zile după proclamarea Imperiului German, „Este cu adevărat un gând îngrijorător să realizezi câte speranțe sunt puse chiar acum pe seama acestui băiat”.
Acum știm că îngrijorările lui Frederick erau pe deplin justificate. Fiul său avea să conducă tânărul stat german în bătăliile sângeroase ale Primului Război Mondial – un conflict care s-a dovedit a fi catastrofal atât pentru el, cât și pentru țara sa. Acest război a generat o violență atât de intensă pe continent încât a deschis calea către alte conflicte armate și a fost urmat de cel mai mare genocid din istorie.
Prin prisma retrospectivei avem tendința de a vedea unificarea Germaniei din 1871 precum și conflictele care au condus până la acel moment. Căutarea cauzelor fundamentale a ceea ce unii au numit „secolul german” i-a condus pe mulți spre anul 1871. Se spune că așa-numitele războaie de unificare pe care Prusia le-a purtat împotriva Danemarcei (1864), Austriei (1866) și Franței (1870-71) au fost un preludiu pentru Primul Război Mondial și pentru conflictele ulterioare.
Capitalismul renan a cunoscut o expansiune masivă după 1871
În jumătate de secol, Germania a devenit cea mai importantă putere industrială a Europei. Această expansiune a condus la o cercetare din ce în ce mai imperativă a piețelor din lumea largă și a generat tensiuni cu celelalte mari puteri, atât în Europa, cât și peste ocean, ceea ce a dus la o cursă a înarmării care, în cele din urmă, a explodat într-un război mondial.
Începând cu 1871, Germania imperială a fost o putere în ascensiune și un potențial hegemon pan-european. Kaiserul Wilhelm al II-lea a preluat trăsăturile lui Filip al II-lea al Spaniei, ale lui Ludovic al XIV-lea al Franței și, bineînțeles, ale lui Napoleon – un conducător european care ar fi putut domina continentul. Germania s-a aflat în imposibilitatea de a preveni formarea unei alianțe ostile și pericolul unui „război pe două fronturi”.
Având în vedere consecințele sale geopolitice enorme, este surprinzător faptul că Războiul franco-prusac primește o atenție destul de redusă. Impactul său asupra Franței a fost uriaș: căderea celui de-al Doilea Imperiu al lui Napoleon al III-lea; Comuna din Paris din 1871; instaurarea celei de-a doua Republici și apariția chestiunii arzătoare a Alsaciei și Lorenei în politica franceză.
Aspectele sale de ordin militar merită să fie studiate îndeaproape, deoarece aici a avut loc o confruntare între armate de mari dimensiuni și cele mai avansate arme, datorită revoluției industriale din Europa. Formațiuni la fel de dense precum cele de la Waterloo au fost spulberate de focul concentrat al tunurilor de oțel, al puștilor cu încărcare prin culată și al mitralierelor.
În fapt, francezii aveau una dintre cele mai bune puști ale perioadei, pușca cu încărcare prin culată Chassepot, produsă în peste un milion de exemplare până în 1870. Era o armă excepțională pentru vremea sa, cu o rază maximă de acțiune de 1.200 de metri, practic de două ori mai mare decât raza de acțiune a puştii prusace cu ac Dreyse.
După rezultatele din 1866, artileria prusacă a fost reformată radical
Astfel, în anul 1867 a fost înființată o Școală de Artilerie care a avut un aport imens la îmbunătățirea armamentului pe câmpul de luptă. Tunurile de campanie Krupp, cu încărcare prin culată, au fost modificate pentru a îmbunătăți fiabilitatea și au surclasat în mod constant tunurile artileriei franceze.
Însă, în timp ce puterea de distrugere era impresionantă, doctrina rămăsese cu mult în urmă. Lecțiile Războiului Civil American au fost ignorate. Chiar și după aceea, cu experiența unor bătălii sângeroase, generalii au tras concluzii greșite și aveau să repete greșelile în 1914.
