Configurația demografică a Munteniei post-romane și culturile getodace
Cultura populației geto-dace din Muntenia se numește Chilia-Militari, după așezările eponime. În cartierul Militari din București s-au realizat săpături între 1929-1931, în vreme ce la Chilia, în jud. Olt, săpăturile au început mai târziu, în 1958. S-a dezvoltat sub influența culturii romane și a unei aport însemnat sarmatic, pe baza culturii Latene târzii geto-dacice.
În urma strămutărilor, însumând 150.000 de oameni, întreprinse în secolul I de Aelius Catus și Ti. Plautius Silvanus Aelianus, zona de câmpie a fost mai ales afectată. Spre mijlocul secolului II, populația geto-dacăa coborât din zona submontană și de dealuri, acoperind golul demografic. Se cunosc 120 de așezări de tip Chilia-Militari; ele se situează în zona de dealuri şi de câmpie, în apropierea surselor de apă. Nu există aşezări fortificate. Cimitirele sunt plane, iar ca rit funerar se practica incinerația (cu urne sau cu depunerea resturilor de incinerație direct în groapă). Se practica agricultura și creșterea animalelor, dintre ocupațiile meșteșugărești fiind prezente confecționarea ceramicii, prelucrarea lemnului și metalurgia fierului.
Din punct de vedere cronologic, așezările acestei culturi se întind din prima jumătate a secolului al II-lea până în primele decenii ale secolului al IV-lea (cele mai târzii sunt cele din centrul şi vestul Munteniei)
Renunțând la stăpânirea asupra Daciei Malvensis, romanii nu au permis așezarea sarmaților roxolani, care au pătruns sporadic, în grupuri mici de păstori, după tulburările din vremea lui Hadrian. Sub presiunea goților veniți din zona Mării Baltici și ocupând zona nordpontică până la mijlocul secolului III, sarmații roxolani pătruns în grupuri mari în sudul Moldovei, unde-i întâlnesc pe carpi, dar și în estul și în centrul Munteniei, la Târgșor fiind înmormântați deopotrivă daci și sarmați.
Sarmaţii înarmaţi erau probabil ţinuţi departe de spaţiul Daciei (în accepţiunea geografică a lui Ptolemeu). Cei din stepele nord-pontice erau, în secolul al II-lea, sub atenta supraveghere a autorităţilor militare romane din provincia Moesia Inferior; regii roxolani erau vasali ai Romei, cel puţin de pe timpul împăratului Traian. Regele P. Aelius Rasparaganus era client al împăratului Hadrian, de la care a primit pare-se cetăţenia romană. În momentele de dificultate pentru Roma, în pătura conducătoare a roxolanilor are câștig de cauză partida antiromană, ducând la izgonirea regelui filoroman (cum a fost se pare la începutul domniei lui AntoninusPius, când regele Rasparaganus ia calea exilului, murind la Pola, împreună cu fiul său P. Aelius Peregrinus). Supravegheaţi de la distanţă de romani şi presaţi de carpi şi goţi, roxolanii îşi pierd treptat, în prima jumătate a secolului al III-lea, independentă militară şi politică.
.
