În cartea sa de memorii „Testamenul din morgă” spune o poveste întâmplată înaintea Crăciunului din 1949, petrecut la Jilava:
„Uneori ne scoteau la aer. Plimbarea se făcea în cerc. Într’una din zile, pe când ne aflam în ţarc, am văzut la o fereastră de la secţia a II-a un bărbat care desena în aer o cruce mare cât fereastra. Am atras, discret, atenţia colegilor.
Iniţial, nu l-am înţeles, dar imediat ne-am dat seama ce vrea să ne spună: era condamnat la moarte!
L-am privit atent şi i-am întâlnit privirea senină şi pătrunzătoare.
Am aflat că era artist şi se numea Emilian. Împreună cu el mai erau condamnaţi la moarte doi ofiţeri superiori de cavalerie: Eliade şi Tetorian.
În dimineaţa zilei de 13 Decembrie, ne-am trezit în rafale de arme automate.
Terciul ni s’a servit foarte târziu. Am aflat că atunci ar fi fost executaţi Emilian, Eliade şi Tetorian.
Mi-au venit în minte cuvintele lui Jammes: „Eroismul este singurul înţeles al vieţii.”
Asistenţa medicală era numai pe hârtie. Un reţinut politic din celula vecină se îmbolnăvise foarte rău. Gardianul a luat patru oameni din aceeaşi celulă, l-au pus pe bolnav pe o pătură şi l-au dus la infirmerie.
Sanitarul Oprea, care era o fiară, cum i-a văzut a pus mâna pe un ciomag şi a început să-i lovească cu furie pe cei ce transportaseră bolnavul.
Aceştia au fugit înnebuniţi. Dar la câteva zeci de metri şi-au adus aminte de bolnav. S’au oprit să se uite şi au rămas uimiţi: bolnavul fugea după ei de mânca pământul! Călăul Oprea îl vindecase cu ciomagul!
Într’o zi, gardianul ne-a anunţat că suntem obligaţi ca pe viitor să spunem „să trăiţi!” gardienilor care vin la numărătoare. Ne aştepta deci o nouă umilinţă!
Majoritatea considera că trebuie să ne supunem, altfel vom fi torturaţi.
Eu am susţinut că nu este normal să spunem „să trăiţi!” torționărilor noştri, cum face generalul Mociul ski. După lungi discuţii, bietul Eugen Haţeganu a găsit o soluţie: va spune numai el „să trăiţi!”, totdeauna, pentru a-i salva pe ceilalţi de la umilinţă.
Aşa s’a procedat totdeauna în celula noastră. În perioada cât am stat în celula 13, nu au existat delatori printre noi. Oamenii rămâneau credincioşi lor înşişi.
Termenul consacrat în închisori pentru denunţător era cel de „turnător”, termen intrat în dicţionar şi devenit odios pentru întregul popor român.
