Una dintre cele mai cunoscute victime ale decretului a fost Vasile Paraschiv, devenit un simbol al luptei anticomuniste.
După ce în 1968 Vasile Paraschiv a denunțat public adeziunea la PCR al cărui membru era din 1946, a fost supus unui șir nesfârșit de abuzuri. A fost arestat și torturat de mai multe ori, iar autoritățile au încercat să-i însceneze o boală psihică.
Născut pe 3 aprilie 1928, într-o familie săracă din satul Ordoreanu, comuna Clinceni, județul Ilfov, Vasile Paraschiv a luat contact cu PCR în 1946, obținând un post la Cooperativa de consum Victoria, înființată de comuniști pentru aprovizionarea cu alimente de bază, la prețuri mai mici, a marilor întreprinderi ale Capitalei și a cartierelor muncitorești.
S-a implicat în activitatea de propagandă prin aderarea la organizația de tineret a Cooperativei. În noiembrie 1946 a devenit membru al PCR. Începând cu decembrie 1947 s-a angajat la Poșta Centrală din București, La 20 noiembrie 1949 a fost înrolat în armată și repartizat la Regimentul 3 Radio Deva, iar pe 1 ianuarie 1950 a fost selecționat pentru Școala de ofițeri de transmisiuni de la Sibiu, instituție pe care a absolvit-o la 23 august 1951 cu gradul de locotenent.
Epurarea
A fost repartizat la Regimentul 137 din Ploiești unde partidul care nu i-a permis să se căsătorească cu iubita lui, din cauza originii sociale „nesănătoase” a acesteia.
Epurat din armată, a încercat să urmeze cursurile Facultății de Științe Juridice din București, dar nu a fost admis pentru că locurile erau rezervate unor ofițeri de Securitate și Miliție care nu aveau studii superioare.
La 6 decembrie 1963 a suferit primul abuz major din partea organelor de partid care l-au evacuat din apartamentul pe care îl primise în perioada când lucra la Poșta din Ploiești.
În noiembrie 1968, la alegerile de partid din Combinatul Petrochimic de la Brazi, Vasile Paraschiv a anunțat în cadrul adunării generale că se retrage din PCR.
Prima arestare
În urma anunțului s-au exercitat numeroase presiuni asupra lui să revină asupra deciziei, însă fără succes. La 28 iulie 1969 a fost arestat pentru prima dată, ilegal, fiind internat cu forța la Spitalul de psihiatrie de la Urlați. A fost eliberat după cinci zile.