Vasile Paraschiv a refuzat să urmeze tratamentul, în ciuda presiunilor exercitate.
În luna iulie 1977, a mers la București pentru a adera la Grupul Canal 1977, dar, arestat de Securitate, a fost retrimis la Ploiești, de unde nu a mai putut reveni.
Plecarea din țară
În toamna anului 1977, Vasile Paraschiv a depus cerere pentru obținerea unui pașaport în vederea unei călătorii în Austria.
Crezând că dorește să părăsească definitiv țara, Securitatea i-a acordat pașaportul, cu speranța că astfel va scăpa de un agitator. A părăsit România la 20 noiembrie 1977 însoțit de fiul său, Radu.
La Viena s-a adresat unei organizații de caritate în scopul facilitării obținerii unei vize de intrare în Franța.
La 27 ianuarie 1978 a primit viza de intrare în Franța și a plecat către Paris unde a susținut o conferință de presă în problema folosirii psihiatriei în România ca armă de represiune politică.
La Paris, ajutat de Mihnea Berindei, a avut ocazia să se prezinte în fața unei comisii de contraexpertiză medicală (Comisia de studii asupra procedurilor de internare și tratament forțat în spitalele psihiatrice speciale) care să îl examineze și să stabilească dacă are sau nu discernământ.
După o examinare de opt ore, diagnosticul dat de comisia formată din opt medici, a fost că este sănătos.
Au urmat discuții cu mai mulți lideri sindicali din Franța, și la 18 aprilie 1978 participă la o nouă conferință de presă în problema creării de sindicate libere în țările din spatele Cortinei de Fier.
Interzis în România
La 27 aprilie 1978 a părăsit Parisul pentru a se întoarce în România. La postul de trecere de frontieră Curtici a fost expulzat, fiind trimis înapoi în Occident cu alt tren.
S-a întors la Viena de unde a întreprins o serie de acțiuni ce aveau drept scop reîntoarcerea sa în țară. Sub presiunea opiniei publice internaționale, în cele din urmă, i s-a permis de către autoritățile de la București să se repatrieze.
La 9 iulie 1978 a ajuns acasă, supravegheat îndeaproape de Securitate. A aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă, pe motivul absențelor nemotivate, și în cele din urmă a fost transferat la Fabrica de Prototipuri și Proiectare Tehnologică din Ploiești.
În cadrul unei ședințe a sindicatului de la noul său loc de muncă, în fața muncitorilor, a dat citire unei declarații de înființare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (S.L.O.M.R.), gest care avea să provoace alte acțiuni de intimidare la adresa sa.
Prima răpire
La 28 mai 1979 a avut loc prima sa răpire de către ofițeri de Securitate. Când ieșea pe poarta fabricii a fost urcat cu forța într-o mașină și dus în pădurea Păulești, lângă Ploiești.
Acolo a fost torturat și bătut cu bestialitate de patru ofițeri de Securitate. A reușit cu greu să ajungă la Spitalul județean Ploiești, unde a fost izolat într-o rezervă, accesul rudelor fiind interzis.
După cinci zile de izolare a fost externat la cerere, iar după alte 10 zile de refacere acasă și-a reluat activitatea profesională.
La 19, 27 martie și 1 aprilie 1979 a fost atacat pe stradă și lovit pe la spate.
