Comuniștii își schimbă blana și România mai face un pas spre comunism într-o zi de 21 august

 

Marea Adunare Naţională a adoptat pe 21 august 1965, în unanimitate, o nouă Constituţie, în locul celei din 1952.

În 1965, în România a avut loc o serie de schimbări la nivelul conducerii partidului comunist şi al statului, care au condus la elaborarea unei noi Constituţii.

Partidul Muncitoresc Român (PMR) şi-a schimbat denumirea, devenind Partidul Comunist Român (PCR).

De asemenea, la 22 martie 1965, Plenara CC al PCR îl alege în funcţia de prim-secretar pe Nicolae Ceauşescu, care a decis elaborarea unei noi Constituţii.

Proiectul noii Constituţii a fost elaborat de o comisie a Marii Adunări Naţionale. Constituţia a fost adoptată de Marea Adunare Naţională în şedinţa din 21 august 1965, după luarea în discuţie a proiectului publicat la 29 iunie 1965 de către Comisia pentru elaborarea proiectului de Constituţie, cu unanimitatea celor 446 de deputaţi prezenţi la şedinţă. Constituţia a fost promulgată la data de 21 august 1965 sub semnătura preşedintelui Consiliului de Stat, Chivu Stoica, şi a fost publicată în „Buletinul Oficial al R.S.R.” nr. 1 din 21 august 1965.

Victoria definitivă a socialismului

Constituţia din 1965 – se arată în ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003) – consfinţea pe plan juridico-statal victoria deplină şi definitivă a socialismului şi proclama Republica Socialistă România „stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar”, consacra rolul clasei muncitoare de clasă conducătoare în societate şi proclama rolul conducător al partidului în viaţa întregii societăţi.

În forma iniţială, era alcătuită din 114 articole, cuprinse în 9 titluri. În noua Constituţie, Republica Populară Română (RPR) a devenit Republica Socialistă România (RSR) şi, pentru prima oară, este consacrat şi este fundamentat monopolul politic al PCR, proclamat „forţa politică conducătoare a întregii societăţi”.

Prin Constituţia din 1965, proprietatea socialistă reprezenta baza economiei naţionale. Proprietatea socialistă „asupra mijloacelor de producţie” era fie proprietate de stat – „bunurile întregului popor”, fie proprietate cooperatistă – „bunurile aparţinând fiecărei organizaţii cooperatiste”.

Drepturi numeroase, dar doar în teorie

Proprietatea privată era constituită doar din casa de locuit, gospodăria anexă, terenul pe care ele se aflau, veniturile şi economiile provenite din muncă şi „bunuri de uz şi confort personal”.

Parteneri