Prima dintre acestea, DRO – Organizația Revoluționară Dobrogeană, conform denumirii în limba bulgară), apăruse imediat după războiul din 1877-78, fiind o organizație naționalist-teroristă bulgară, care milita pentru o Bulgarie Mare, ce urmă să includă și Dobrogea românească.
Membrii săi – celebrii comitagii – acționau mai ales în Cadrilater dar, deoarece în Bulgaria comitagii erau vânați fără milă de poliție, membrii DRO se refugiaseră în sudul României, un stat tolerant, și anume în zona Dunării.
Din 1919 însă, DRO se subordonase Komintern-ului și F.C.B.- ului, care o finanțau și o sprijineau logistic.
Obiectivul DRO – după 1919 – se modificase și el substanțial: devenită organizație comunistă, obediență față de U.R.S.S., DRO nu mai milita pentru o Bulgarie Mare, ci pentru autodeterminarea, până la separare, a Dobrogei de România și transformarea acesteia într-o republica autonomă independența, care ar fi trebuit fie să facă parte din preconizată Republica Federativă Balcanică, fie să se alipească la URSS, că a 16-a republica sovietică.
De aceea, în 1925, se constituie și o așa numită Organizație Revoluționară Dobrogeană din Interior (V.D.R.O.), rivală primei organizații, care va milita, în continuare, pentru alipirea Dobrogei românești la Bulgaria Mare.
În ianuarie 1930, DRO denunță VDRO pentru că „trimite bandiți înarmați în Dobrogea, cu arme procurate din depozitele de muniții din Bulgaria. Acești bandiți, cu toți agenți ai siguranței bulgare, comit cele mai vulgare omoruri și furturi asupra populației pașnice dobrogene”.
Să precizăm că DRO – a cărei activitate a încetat în 1940, exact după ce Bulgaria a căpătat Cadrilaterul, cu ajutorul URSS și Germaniei naziste aliate, a furnizat numeroși membri Partidului Comunist din România.
Unul dintre aceștia, Boris Stefanov, va deveni în 1935 secretarul general al P.C.din România și va iniția ceea ce istoricii mișcării comuniste din România definesc drept bulgarizarea conducerii Partidului Comunist din România.
Între 1935-1939, în perioada marilor epurări staliniste, Boris Stefanov a întocmit lista trotkistilor din Partidul Comunist din România, în care a trecut toate conducerile PCR (care includeau, între alții, mulți evrei și maghiari), începând din mai 1929 și care vor fi executați toți, ulterior, de NKVD, scrie cersipamantromânesc.
Tatăl lui Ion Iliescu
Interesant este că, printre cele câteva persoane care au scăpat că prin minune epurărilor a fost și Alexandru Iliescu (tatăl fostului președinte Ion Iliescu), un apropiat al lui Boris Stefanov, legat de mafia bulgară prin mama să și prima soție, ambele originare din Bulgaria.
Printre bulgarii, membrii ai organizației subversive DRO, care au intrat în P.C.d.R., menționăm pe: Dimităr Ganev (membru al Biroului Politic, devenit ulterior prsedinte al Bulgariei comuniste); Voicu Daciov (și el membru al C.C. al P.C.R.); Ghiorgni Crosnev (secretar cu propagandă) și Petar Borilov (românizat Petre Borila).
Ultimul, fost membru al DRO și membru al Brigăzilor Internaționale din Spania, a făcut carieră ani de zile în cadrul C.C. al P.C.R., devenind socrul lui Valentin Ceaușescu, dar dezagreat se pare, din motivele de mai sus, de Nicolae Ceaușescu, mai scrie sursa citată.
Comitagii bulgari din DRO, care militau pentru secesiunea Dobrogei, aveau lozinca Trăiască Republica Populară Dobrogeană (Arhivă C.C. P.C.R. fond 31, mapa 20 din 1940).
Trebuie precizat că DRO nu era compusă exclusiv din bulgari. Din cadrul organizației făceau parte și unii kominternisti Români, care militau și ei pentru dezmembrarea României, deci care susțineau secesiunea Dobrogei!
Prin casă conspirativă a lui Vasile Ivanovici și băcănia lui Alexandru Iliescu de la Oltenița, de pe stradă I. H. Rădulescu, se pare că nu apăreau doar figuri binecunoscute poliției române, că Al. Dobrogeanu-Gherea, ci și membrii DRO, că Boris Stefanov și alții
