Ca și cartea, leacurile erau „alcătuite și întocmite spre ajutoriul și folosul neamului românesc de Stefan Piscupescul, doftorul poliții Bucureștilor Prințipatului Țării Românești!.
Să află însemnate, și cu pecetea alcătuitoriului la C. Vasilie, legătoriul de cărți, în hanul sfântului Gheorghie celui Nou. București 1824”.
Iată ce-i învăța Piscupescul pe bucureșteni:
Boala ciumii.
Ciuma iaste duhul morții, de fire foarte înpărțitoriu, și lipitoriu de orice materie, și în grab aprinzătoriu și otrăvitoriu vieții omenești.
Acest duh lăcuiaște văzduhul întunerecului, adâncurile, și văile pământului, și țărmurile bălților și apelor.
Și stăpânește și zmerduiaște mai vârtos noaptea, când supără și somnul, cu vise grozave, și mai vârtos pe copii, pe cei slăbănogi bărbați și femei, și mai vârtos pe cele lăhuze și însărcinate.
Câinii, ce au cel mai desăvârșit organ al mirosului, sâmpt acest duh, și latră, și urlă în văzduh, cum și oamenii cei ce au petrecut rana ciumii, îl sâmpt din mâncărimea și durerea semnelor lor, și iaste strein Planetului pământului nostru, pe care îl cercetează în deosebite vremi, ca un mosafir, după deosebite întâmplări:
să dă de seama cometelor, când trec pe dinaintea câmpiei umbletului pământului, și vin prin preajma ocolului ce-l face înprejurul Soarelui, de să și văd cu o coadă lucedă și noroasă, cărora le zic pre prostime Stele cu coadă.
Dar să zămislește acest duh și pre pământ, din putoarea stârvurilor și a mortăciunilor, și să ațâță după războaie și vărsări de sângiuri, cum și după potoape mari, și mai vârtos, după potopul Nilului, din dospirea înpuțiciunii jivinilor lui, pe căldurile verii Eghipetului, de unde apoi să aduce atât cu vântul miezii zili, ce-i zice băltean, prin văzduh, cum și cu mărfuri dintr-un loc în altul, pe unele mai mult și mai vârtos decât pe altele, și să ține închis în lăzi și în teancuri multă vreme trândav, și mai vârtos în blănărie, în lânărie, și în bumbăcărie, și să trezește mai târziu, decât în 40 de zile, și nu să prinde, nici să ațâță în toată vremea și îndată și de tot omul, ci numai în deosebite stări și întâmplări, și zăstâmpuri de vremi ale lui.
Dar când să prinde, să și ațâță numai din zmreduirea unui om, și îndată să hrănește și crește lipiiala, și otrăvirea lui de moarte din om în om, cu o neasemănată iuțime.
Și ce iaste mai mult preste acestea de mirare, că începe a să scădea și a să slăbi la iuțeala lipielii și a morții lui, când iaste mai aprins, și mai încins și mai înprăstiiat într-un norod”.
Cine a fost doftorul Piscupescul
Născut la 5 martie 1777 la București, Ștefan Vasile a fost un medic, terapeut și publicist român din București, spirit iluminist, întemeietor al literaturii de popularizare a medicinei din Muntenia.
Părinții săi erau Vasilie, din mahalaua Scorțarilor, și Elenca Piscupeasca, fiica lui Ștefan Piscupescul și Zmaranda.
La 1790 părinții l-au dat la învățătură la Andrei spițerul, de unde a ieșit calfă la 1797 și și-a deschis spițerie la Craiova, distrusă în incendiu.
În 1800 a plecat la Viena, să studieze medicina, și s-a întors în 1805.
Între anii 1805-1817 doctorul Ștefan Vasile Episcopescu a tradus Meșteșugul doftoricesc, după manualul de practică medicală scris la 1760, în neogreacă, de medicul Ioan Adami.
Traducerea se păstrează sub formă de manuscris la Biblioteca Academiei din București.
Pentru îmbogățirea limbajului medical cu termeni științifici, Episcopescu recomanda împrumuturile din latină și greacă, afirmând că: „este cea mai de frunte și mai întâi îngrijire spre a i se împlini [unui neam] cuvintele ce-i lipsesc cu terminile lor din cea latină și elină, că oriunde și când s-a deșteptat un neam din cruzimea lui, cel mai întâi prințip a fost cultura limbei lui…”.
Funcționar
La 5 aprilie 1824 domnitorul Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828) l-a numit «doftor al poliției Bucureștilor», fiind plătit de la bugetul statului cu 100 taleri pe lună.
În anul 1824 Ștefan Vasile Episcopescu a publicat cartea „Mijloace și leacuri de ocrotire a ciumei alcătuite spre ajutorul și folosul neamului românesc, care pare a fi cea mai veche publicație în limba română cu caracter medical, iar în 1829 a publicat „Oglinda sănătății și a frumuseții românești”.
Ștefan Episcopescu, alături de doctorii Constant Alphonse Marsilie, Nicolca Fia de la Văcărești și Nicolac Vlastos de la Plumbuita, a participat la campania împotriva epidemiei de holeră, care a izbucnit în România în iunie 1831, epidemie pe care au reușit să o eradicheze până în 12 septembrie 1831.
Dr. Ștefan Vasile Episcopescu a realizat cercetări serioase în domeniul zăcămintelor minerale, a lacurilor și a nămolurilor terapeutice.
Primele descrieri ale băilor Pucioasa au rămas de la Ștefan Episcopescu, care consemna în 1837: „La Șerbănești sunt șase izvoare de ape minerale cu acțiuni terapeutice foarte importante”.
În anul 1857 a publicat cartea „Apele metalice ale României Mari, cercetate, descrise, și însoțite cu o dietetică și macroviotică”.
Este prima lucrare științifică de balneologie apărută în Țara Românească, în care doctorul Ștefan Episcopescu pledează ca bolnavii („pătimașii noștri“) să nu mai meargă pentru cură de ape minerale în străinătate, ci să-și caute sănătatea în stațiunile din Moldova și Țara Românească.
Cartea a fost tipărită în tipografia pe care a înființat-o la Buzău episcopul Chesarie.
În 1864 Ștefan Vasile Episcopescu a publicat cartea „Practica doctorului de casă”.
