Evenimentul Istoric > Articole online > Ceauşescu a lansat o ameninţare teribilă în 1956: „Mai bine vă topim pe voi!”
Articole online

Ceauşescu a lansat o ameninţare teribilă în 1956: „Mai bine vă topim pe voi!”

Printre jurnaliștii care au participat la acea ședință de pomină s-a numărat și Ion Bucheru, care a dezvăluit ce le-a spus cel care peste 9 ani prelua puterea de la răposatul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Într-un interviu păstrat în „Arhiva de istorie orală” şi realizat în 1997 de Silvia Iliescu, Ion Bucheru a povestit că ideea de a scrie […]

Printre jurnaliștii care au participat la acea ședință de pomină s-a numărat și Ion Bucheru, care a dezvăluit ce le-a spus cel care peste 9 ani prelua puterea de la răposatul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Într-un interviu păstrat în „Arhiva de istorie orală” şi realizat în 1997 de Silvia Iliescu, Ion Bucheru a povestit că ideea de a scrie altfel decât o impuneau vremurile îi putea costa viaţa pe el şi pe colegii de redacţie.

Pentru a fi cât mai convingător, Nicolae Ceauşescu – la acea vreme secretar general al Comitetului Central al PMR – le-a dat vinovaţilor fără vină exemplul omologilor din Polonia. Cuvintele folosite atunci l-au marcat pentru totdeauna pe jurnalistul Bucheru, care astfel a realizat că libertatea presei exista doar pe hârtie. Doar pe hârtia celor care conduceau partidul, desigur.

Şi totul a pornit de la dorinţa acelor tineri să scoată o revistă mai puțin ideologizată, care să pună accent pe latura culturală și socială din viața studenților. Din păcate pentru ei, lupta de clasă era prioritară şi tovarăşii nu concepeau altceva decât să dezvolte socialismul. Sursa citată notează că „presa comunistă a anilor 1950 folosea un limbaj de lemn, dezinformarea prin non-informare, manipularea prin repetiţie şi textul sec, fără consistență”.

Era imposibil să fie altfel şi când apăreau accidente, Direcția Presei intervenea brutal şi avea grijă ca accidentele să nu se mai repete vreodată.

„În toamna anului 1956 s-a născut organizaţia politică şi profesională a studenţilor, Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR). Primul pas de natură organizatorică a fost crearea comitetului de organizare, iar după asta, crearea revistei Viaţa Studenţească. 

Se conta foarte mult pe  eficienţa propagandistică a acestei reviste. Viața Studențească a apărut ca o revistă cu un profil cultural pronunţat… Era o revistă care de pe pagina întâi te întâmpina cu salutul lui Sadoveanu, cu salutul lui Camil Petrescu, cu salutul intelectualităţii de tradiţie universitară către tineretul universitar…

Foarte multe nume prestigioase ale culturii… Deci a fost o revistă care a avut o ţinută culturală,  o ținută academică remarcabilă. A fost cu totul altceva decât era Scânteia Tineretului. Ca să mă fac mai bine înţeles, trebuie să amintesc că toată presa era efectiv presă de partid.

Numărul întâi a reprezentat un imens succes de stimă în mediile şcolare, în mediile academice, în mediile ştiinţifice, în intelectualitate… Într-o dimineaţă apăruse numărul doi şi ne-am pomenit la redacţie cu un telefon. Miron Constantinescu (n.r. – sociolog marxist, istoric, om politic comunist român, membru titular al Academiei Române) suna dintr-o staţiune de pe Valea Prahovei să vorbească cu… redactorul-şef de la Viaţa Studenţească. 

Miron Constantinescu ne-a spus: «Bravo, copii! Uite, eu cu Constanţa Crăciun, cu Macovescu, cu Gogu Rădulescu am lucrat în mişcarea studenţească dinainte de război, am scos şi noi nişte reviste studenţeşti…

Ei bine, vreau să vă spun că pe vremea când noi ne chinuiam să scoatem cum puteam nişte publicaţii care să reprezinte cuvântul şi opinia studenţilor de atunci, visam la o revistă aşa ca asta.

E bine să o ţineţi înainte, e bine să nu coborâţi nivelul. Sunteţi intelectuali, studenţii trebuie să fie intelectuali, daţi-le pagină să se exprime!» În momentul acela, în toamna anului 1956, trebuia să fie foarte mult linişte la studenţi şi în mediile intelectuale.

Prin conținutul său Viaţa Studenţească a iritat o parte din factorii de decizie politică. La o oră şi jumătate după telefonul lui Miron Constantinescu, Nicolae Ceauşescu, care răspundea de organizaţiile de tineret, a convocat la Comitetul Central o şedinţă cu colegiul de redacţie de la Viaţa Studenţească. Am fost acolo Alexandru Ionescu, redactorul-şef, Sergiu Bran, secretarul general de redacţie, câțiva colegi, Ion Iliescu, care pe vremea aia era secretar al Comitetului Central UTM, Dinu de la partid, eu… 

Ședinţa a început într-o atmosferă îngrozitoare, revista a fost desfiinţată bucată cu bucată într-un expozeu cam de vreo oră şi patruzeci de minute susţinut de Ceauşescu. Pagină cu pagină, articol cu articol, titlu cu titlu…

Ni s-a imputat tot, iar ca punct final s-a luat numărul, a fost ridicat în sus şi arătat ca supremă dovadă de erezie politică faptul că Viaţa Studenţească este singura publicaţie din presa română care nu are pe frontispiciu lozinca «Proletari din toate ţările, uniţi-vă!». Deci Viaţa Studenţească se poate lăuda cu titlul de glorie că este singura publicaţie care iese din sistemul presei de partid din România.

Pe măsură ce vorbea Ceauşescu, simţeam cum mă ia cu frig. Simţeam cum cămaşa în spate se udă şi cum îmi îngheaţă transpiraţia pe spinare. Mi se blocaseră ceafa şi coloana de această senzaţie de ud şi de frig în spate. Pentru că, la un moment dat, nu numai că a făcut un rechizitoriu al revistei, ci a trecut la un proces de intenţii făcut redacţiei.

După ce a arătat că noi, în mod intenţionat, ne sustragem controlului de partid, scoţând de pe frontispiciu până şi acest slogan, care era al presei de partid, a spus aşa, ţin minte cuvintele astea până voi muri:

«Ştiţi ce se întâmplă în Polonia! Ştiţi că Securitatea poloneză aleargă din chioşc în chioşc să scoată de la vânzare revista studenţilor Poprosto. De ce? Pentru că revista Poprosto îndeamnă populaţia din Polonia să facă ce a făcut populaţia din Ungaria! Păi decât să alergăm să retragem Viaţa Studenţească şi să o dăm la topit, mai bine vă topim pe voi!»

Asta a fost formularea exactă a lui Nicolae Ceauşescu atunci. În acel moment, eu am simţit că efectiv mă sfârşesc. Mi-aduc aminte că un coleg, Igor Şerbu, care era un fumător împătimit, n-a mai putut să se abţină şi a scos numai el ştie de unde o ţigară, a scos o brichetă şi şi-a aprins ţigara.

De alături, un alt coleg, Petre Gheorghe, i-a trimis uşor un bileţel: «Dacă observi, tovarăşul nu fumează!» Când Şerbu a citit acest bilet, am asistat la un moment halucinant: a început să soarbă aerul, ca să absoarbă fumul, să nu deranjeze… După câteva guri de-astea s-a înecat cu fumul și a renunţat. 

Această ședință, care  a fost un fel de rechizitoriu, a durat trei ore jumătate, aproape patru ore. Ceaușescu convocase această şedinţă pentru un monolog. Monologul se consumase şi cine avea urechi de auzit să audă! Ion Iliescu a fost la fel de marcat ca şi noi, a fost la fel de speriat ca şi noi. 

Practic n-a spus nimic! În felul ăsta şi-a asumat răspunderea, pentru că totul a fost făcut sub patronajul lui. Ne-a spus: «Mergeţi mai departe!» Dinu, de la partid, când ne-a văzut cum arătam… desfiguraţi, cadaverici, ne-a spus și el: «Măi băieţi, nu vă speriaţi! Calm, mergeţi acasă, liniştiţi-vă! Mâine la redacţie să vă întâlniţi și încercaţi să scoateţi ce este constructiv din toată povestea asta. Urmează numărul trei, urmează numărul patru… Revista trebuie să apară, să ştiţi! Cu voi sau fără voi, ea trebuie să apară! Şi e bine să apară cu voi»”, a spus Ion Bucheru în interviul publicat pe rador.ro.

Registration

Aici iti poti reseta parola