Cearta despre puterile supranaturale care a rupt prietenia dintre Sir Arthur Conan Doyle și Harry Houdini

 

Sir Arthur Conan Doyle, unul dintre cei mai populari autori din istoria literaturi, faimos mai ales pentru personajul său, Sherlock Holmes, capabil să rezolve orice mister prin forța deducției și cuceririle științei, era un pasionat de mistică și spiritism.

Când l-a inventat pe Holmes, scriitorul a fost inspirat de personalitatea lui Joseph Bell, un eminent chirurg scoțian și profesor la facultatea de medicină a Universității din Edinburgh.

Conan Doyle era elevul lui Bell și un mare admirator al abilităților deductive pe care acesta le folosea la autopsii, la investigarea scenei crimelor și la stabilirea diagnosticelor.

De altfel Joseph Bell este considerat unul dintre părinții medicinei legale moderne.

Joseph Bell

Conan Doyle era fascinat de progresul științific, iar personajele sale meditează adesea asupra celor mai recente descoperiri.

Mai puțin cunoscut, poate, este că părintele lui Sherlock Holmes era membru al Laboratorului Național de Cercetări Psihice, pasionat de subiectele mistice și de studiul fenomenelor paranormale.

Astfel, el era profund convins că anumite persoane au capacități paranormale și că știința modernă poate demonstra existența acestora.

Grație interesului său pentru astfel de subiecte, Conan Doyle l-a întâlnit pe Harry Houdini, celebrul iluzionist american de origine maghiară, artist al evadărilor.

Cei doi au devenit rapid prieteni și au organizat întruniri cu subiecte științifice și spiritiste acasă la scriitor.

Prietenia lor a durat până în anul 1915, când a luat sfârșit brusc din cauza unei cerți violente.

Conan Doyle era fascinat de talentele lui Houdini și îi elogia puterile supranaturale. Deși iluzionistul nu rata nici o ocazie pentru a-și expune opiniile sale anti-spiritualiste și îi repeta prietenului său că magia sa se bazează pe antrenamente fizice intense, trucuri ingenioase și multă regie, Conan Doyle refuza cu încăpățânare să creadă că Houdini era total lipsit de capacități paranormale.

Harry Houdini într-un număr de evadare

Conan Doyle era atât de convins de existența puterilor supranaturale încât a început o lungă dispută și cu Harry Price, un cercetător științific britanic, faimos demistificator al fenomenelor paranormale, de asemenea membru al Laboratorului Național pentru Cercetări Psihice.

În 1922, Price a expus frauda lui William Hope și a fotografiilor sale „spiritiste”.

Conan Doyle, însă, era convins că Price era pornit împotriva spiritualiștilor și că dorea să îi batjocorească, răspândind zvonuri că întreaga lor mișcare este o înșelăciune.

Scriitorul a reușit să convingă de acest lucru 84 de membri ai Laboratorului Național de Cercetări Psihice și să-i determine să demisioneze din institut.

Sir Arthur Conan Doyle în 1914

După conflictul lui Conan Doyle cu Price, Houdini a devenit conștient că nici măcar explicațiile științifice detaliate ale fenomenelor „paranormale” nu îl pot face pe acesta să înțeleagă că toți magicienii, iluzioniștii și mentaliștii sunt niște șarlatani, care folosesc iluziile și trucurile pentru a face spectacol.

Drept urmare, a organizat acasă la Conan Doyle o mare reprezentație, după care a dezvăluit explicația cât de poate de materială a fiecărui număr.

Deși uluit de demonstrația prietenului, scriitorul a continuat să refuze să creadă că magia lui Houdini constă doar din trucuri explicabile științific.

Atunci, magicianul a pus capăt prieteniei, disperat de obtuzitatea acestuia.

Până la sfârșitul vieții, sir Arthur Conan Doyle a continuat să creadă, însă, că Harry Houdini deținea puteri supranaturale pe care le ascundea în spatele unor trucuri pe care le explica apropiaților.

În 1924, Houdini a publicat o carte intitutală „Un magician printre spirite”, în care dezvăluia o parte din trucurile sale și multe din cele ale altor magicieni și iluzioniști din toată lumea.

Și atunci, Conan Doyle a fost convins că Houdini a scris cartea doar pentru a-și acoperi puterile supranaturale, deoarece le folosea pentru a bloca puterile altor magicieni mai puțin înzestrați.

Houdini a rămas însă un pasionat dmistificator al fenomenelor supranaturale. În 1926, el a avut un schimb de scrisori cu faimosul autor de literatură de groază, H.P. Lovelace, și cu prietenul său, C.M. Eddy, dorind să colaboreze cu ei la o carte, „Cancerul superstiției”, care ar fi fost menită să demistifice multe miracole religioase.

A murit însă în același an iar proiectul a fost abandonat.

Deși medicii au stabilit drept cauză a morții o ruptură de apendice ca urmare a unei peritonite severe, unii dintre biografii săi au pretins că în realitate a fost omorât de spiritualiști, ca răzbunare pentru numeroasele sale atacuri la adresa lor.

În 2007, stră-nepotul lui Houdini, George Hardeen, a încercat chiar să obțină în justiție exhumarea rămășițelor magicianului pentru a se examina cauza morții, însă alți membri ai familiei au respins ideea.

Legenda asasinării lui Houdini de către Spiritualiști continuă să trăiască.

Harry Houdini în 1918
Parteneri