Salariații din toată țara încetează munca din solidaritate cu minerii, cărora guvernul le micșorase lefurile pentru a face din nou competițional cărbunele britanic.
Reducerea salariilor este consecința directă a reevaluării lirei sterline, anul trecut, de către Cancelarul Eșichierului (ministrul de finanțe), Winston Churchill.
În lunile care urmaseră după Primul Război Mondial, o serie de greve zguduie Marea Britanie, ca urmare a creșterii puternice a inflației și a șomajului.
Pe 21 septembrie 1925, Winston Churchill, Cancelarul Eșichierului, ia măsura pe care el însuși o va numi „cea mai mare prostie din viața mea”: revenirea lirei sterline la valoarea de dinainte de război, arată un documentar realizat de Hérodote.
Prețurile exporturilor britanice explodează instantaneu, punând în pericol economia națională. Sectorul cărbunelui este primul lovit.
Proprietarii minelor cer revenirea la o zi de muncă mai mare de 8 ore și o reducere a salariilor. Mai multe acorduri permit o perioadă guvernului să mențină salariile la același nivel, grație unor subvenții. Însă, în 1926, situația nu mai putea continua.
Pe 3 mai, negocierile între patroni și mineri sunt întrerupte. Guvernul acceptă reducerea salariilor. Trades Union Congress, care reprezintă totalitatea sindicatelor din toate sectoarele, decide să declanșeze chiar de a doua zi greva generală în semn de solidaritate cu minerii.
Greva se extinde inclusiv la boicotarea cumpărării ziarelor, considerate că au o atitudine împotriva sindicatelor.
În replică, guvernul scoate propriul său ziar, British Gazette.
Intransigența pozițiilor anulează orice speranță de a se ajunge la o soluție negociată.
Până la urmă, greviștii sunt cei vor fi obligați să cedeze primii, ca urmare a tensiunilor apărute între mineri și alte categorii de salariați.
Într-un mesaj radiodifuzat, premierul Stanley Baldwin adâncește ruptura, afirmând că greva este ilegală.
În cele din urmă, pe 8 mai, Trades Union Congress acceptă încetarea grevei și, practic, îi abandonează pe mineri. Aceștia din urmă își continuă protestul, însă sunt nevoiți să reînceapă munca din toamnă, cu salariile tăiate drastic și cu zile de muncă mult mai lungi.
Acest eșec va slăbi pe termen lung sindicatele britanice.
