Cea mai mare greșeală a lui Ceaușescu. Cum a scăpat din mână telespectatorii români

 

Râdem noi acum de bulgari că ”vorbesctătă de nu înțelegitătă nimictătă”, dar a fost o perioadă când dacă era difuzat un film la Sofia se goleau străzile în București. Orice ar fi dat bulgarii, de la desenele animate cu arhi-cunoscutul ”Leka nosht deca”, pe care îl înțelegeau toți copiii români, la filme, seriale sau programe muzicale, era mai bun decât ce puteai vedea în cele două ore rămase pentru emisie la TVR în anii ’80, sub Nicolae Ceaușescu!

Cu ajutorul unui studiu al profesoarei Dana Mustață, de la Universitatea din Groningen, ”(Post)Socialist Television Against The Grain Of Politics”, am văzut cum erau interceptați angajații televiziunii naționale în timp ce discutau despre cum recepționarea programelor străine pe teritoriul României lăsau TVR fără spectatori!

Textul îl găsiți AICI.

Din același studiu aflăm care a fost decizia care a avut ca efect scăparea publicului român din ”mâna” informației strict controlate. Ceaușescu nu a luat o decizie politică, doar a făcut una dintre economisirile lui greu de înțeles în anii când dorea plata datoriei externe, tăind banii de la… mai bine vă lăsăm să citiți constatările Danei Mustață:

Operațiunea Malicius

În 1980 televiziunea românească a fost copleșită de scrisori și apeluri telefonice anonime cu reclamații din partea telespectatorilor, criticile lor față de programele proaste ale radiodifuzorului public precum și împotriva lui Ceaușescu și a regimului său.

Ca răspuns la aceasta, Securitatea a lansat operațiunea „Malicius”, care a asigurat că toată corespondența scrisă și conversațiile telefonice pe care le primeau televiziunea și radioul să fie documentate.

Până în vara lui 1982 recepția programelor de televiziune nu a fost motiv de scandal public. În iunie 1982, Ceaușescu a interzis difuzarea în România a Campionatului Mondial de Fotbal (din Spania) care a fost difuzat în toată Europa printr-o cooperare comună EBU-OIRT (rețeaua care asigură și consursul Eurovision n.n.).

În consecință, antenele (pentru recepționarea posturilor străine n.n.) au început să apară deasupra caselor private. Fabrica Electronica din București a început să producă amplificatoare pentru uz intern care au îmbunătățit primirea semnalelor de la televiziune străine.

În același timp, Securitatea a început să facă rapoarte și despre amatorii care fabricau astfel de amplificatoare.

Așa cum au notat serviciile secrete, în timpul Cupei Mondiale, un mare număr de oameni călătoreau cu televizoarele lor portabile în zone deluroase din România, pentru o mai bună recepție a semnalului TV din țările vecine.

Dealurile Nucetului și Dealurile Muncelului și zonele Brad, Orăștie, Hațeg sau Petroșani au devenit destinațiile preferate pentru telespectatorii meciurilor de fotbal din 1982.

Toate aceste lucruri subliniau că recepția programelor tv în România lui Ceaușescu se transforma dintr-un fenomen controlat (de stat) într-o afacere publică, ceea ce însemna pentru Securitate că apare un potențial de dizidență.

Astfel, semnalele de antene de pe acoperișurile caselor și  amplificatoare comercializate în aer liber și mulțimi de telespectatori care își duc televizoarele portabile în zone deluroase din România au devenit semnale publice ale recepției televizate care sfida regimul.

Ca răspuns, Securitatea cu ajutorul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiile au efectuat investigații pe întreg teritoriul românesc,  verificând dacă interferențele de semnal vin de la țări vecine.

Până în 1980, a fost acordată în primul rând atenție localizărilor  radio-emițătoarelor care erau potențial vulnerabile la interferențele semnalului străin.

În 1975, Securitatea a elaborat o schemă a tuturor principalelor emițătoare radio intermediare prin care distribuția semnalele de televiziune din România și din România către alte țări era efectuată.

Schema a alertat că a fost posibil să fie interferate semnale în emițători intermediari: emițători în zonele Oradea și Harghita, care se învecinează cu Ungaria și, respectiv, cu Uniunea Sovietică, aflate în zone declarate de mare importanță în apărarea secretului de stat.

La fel au fost indexate toate celelalte emițătoare cu o putere de 20 KW, care ar putea transmite semnal de televiziune peste granițele românești.

Practic, ancheta a relevat că statul controla informația furnizată de radio și televiziune, dar că lucrurile puteau fi ușor schimbate, dacă și-ar fi dorit cineva așa ceva.

În vara anului 1982, când recepția televiziunilor străine sfidătoare la adresa regimului  a înflorit, Securitatea a început monitorizarea spectatorilor de televiziune prin operațiunea „Malicius”, în timp ce a interzis  amatorilor, precum și Fabricii Electronica din București,  fabricarea amplificatoarelor de semnal.

În în același timp, au fost cercetate pătrunderile de semnal în România.

Securitatea a raportat că țările vecine s-au interesat de instalarea stațiilor de difuzare în apropierea zonelor de frontieră, pentru atragerea a unui număr considerabil de spectatori români la televizor prin diverse forme de divertisment.

S-au instalat în Republica Moldova, în Uniunea Sovietică, noi posturi de difuzare TV la Strașeni și Cahul ceea ce a permis distribuirea semnalului de televiziune pe teritoriul românesc.

În Chișinău, a fost construit un centru de televiziune nou și modern, care difuza zilnic un număr mare de programe în limba română între orele 7 și 12 a.m.

Bulgarii au început ca în programele lor să salute telespectatorii români și bulgari.

În Iugoslavia, la Novi-Sad, a adăugat un post de radio cu o emisie de 30 de minute în limba română. În Ungaria, la Debreczen, un studio local de televiziune difuza și el programe în limba română.

Astfel, sudul României recepționa televiziunea bulgară, vestul privea la televiziunea iugoslavă și maghiara, iar nordul și estul erau telespectatorii televiziunii sovietice.

Aceasta situație a continuat de-a lungul anilor ’80, în ciuda măsurilor luate de Securitate (altele decât monitorizarea și supravegherea spectatorilor de televiziune) pentru a interzice recepționarea de televiziune străine în România.

Recepția transfrontalieră de televiziune din anii 1980 în România a apărut și s-a consolidat și ca o reacție la naționalismul lui Ceaușescu sau împotriva măsurii de închidere a frontierelor de stat.

Astfel, publicul de televiziune a ajuns să cumpere ilegal și scump dicționare bulgărești în București, în timp ce instituțiile culturale erau copleșite de cereri pentru cursuri de limba bulgară. (filmele difuzate de televiziunea bulgară erau dublate în bulgărește, făcând dificilă înțelegerea lor n.n.)

Limba sârbească era vorbită în sud-vestul României. În nord-vest a apărut o situație de care Ceaușescu se temea: limba maghiară a devenit mai răspândită chiar decât era în 1918.

În mod similar în nord-estul țării se discuta deja că Moldova face parte mai degrabă din Uniunea Sovietică decât din România. (ca o consecință a faptului că programele de după Glaznost erau mult mai atractive decât cele românești n.n.)

La un moment dat Ceaușescu a suprimat cuvinte precum „provincii” (provincii) la televiziune pentru că ar sugera o fragmentare a teritoriului național și ar hrăni discursuri anti-naționale.

Această situație a fost paradoxală, preocupat cu protejarea independenței naționale a României și a suveranității regimului său în perioadele de declin economic și de creștere a puterii dictatoriale, liderul român a închis granițele și a redus relațiile televiziunii românești cu străinătatea.

Călătoriile angajaților televiziunii române au fost controlate și supravegheate de Securitate, la fel au fost vizitele jurnaliștilor străini în România.

Pe scena audiovizualului internațional, România a ieșit din cooperări și schimburi cu radiodifuzorii străini.

În septembrie 1986, de exemplu, la o reuniune a Organizației Internaționale a Radiodifuzorilor și Televiziunilor (OIRT), România a refuzat să participe la realizarea și finanțarea unui program socialist comun numit „Interprogram“.

Motivele invocate au fost că un astfel de program era dincolo de măsurile naționale de control ale statului.

La fel, în 1982, România a refuzat să contribuie financiar la noul satelit Intervision „Intersputnic”, decizie care a determinat scoaterea (temporară) televiziunii românești din schimburile de programe Intervision.

Abia după un protest al autorităților române și lobby-ul unei televiziuni românești reprezentantă la sediul OIRT din Praga au fost redeschise pentru România canalele terestre de comunicare, ceea ce a făcut-o posibil ca țara să fie reîncorporată în fluxul de emisie din țările socialiste.

Sfidând celelalte țări ale blocului sovietic, România a inițiat relații cu radiodifuzorii din afara OIRT.

În aprilie 1987, de exemplu, directorul general al Radioteleviziunii Române a invitat reprezentanți ai radioteleviziunii Japoneze Nippon Hoso Kyokai, pentru a întocmi un program bilateral de schimburi de televiziune între cele două țări.

În 1979, România a fost singura țară din cadrul blocului socialist, care a difuzat festivalul Eurovision de la Ierusalim, în timp ce, în 1977, a fost singurul dintre membrii Intervision, care a transmis vizita președintelui egiptean la Ierusalim. (aceste două elemente trebuie privite și în contextul încercării lui Nicolae Ceaușescu de a păstra relațiile cu Israelul, după răcirea celor dintre Moscova și Ierusalim, nu numai ca o acțiune din lumea divertismentului n.n.)

Notă: Malicius nu a fost numai o operațiune de limitare a efectelor recepționării posturile țărilor ”vecine, prietene și surori”, ci și una de control strict a Televiziunii.

Citiți un material despre montarea unui punct de control prin care putea fi oprită în orice moment emisia TVR!

Textul îl aveți AICI.