Evenimentul Istoric > Articole online > Ce transmitea Agerpres despre marele cutremur din 1940 și ce a făcut cenzura
Articole online

Ce transmitea Agerpres despre marele cutremur din 1940 și ce a făcut cenzura

Ion Atanasiu a arătat că, deşi există numeroase focare seismice – transilvanice, banatice, danubiene, făgărăşene, pontice -, cele mai distrugătoare seisme sunt cele pe care le-a denumit moldave, cu epicentrele aflate în zona Vrancea.

Pe harta lui Atanasiu sunt figurate două aliniamente mai importante de sensibilitate seismică în sud-estul României: primul, Urziceni-Lehliu-Călăraşi, al doilea, Bucureşti.

7,4 – 7,7 pe scara Richter

La 10 noiembrie 1940, a avut loc primul cutremur major din România contemporană. A fost un seism cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter, produs la ora 03.39 şi care a durat 45 de secunde.

Conform altor studii, magnitudinea acestui cutremur s-a situat la 7,7 grade.

Epicentrul său a fost localizat în zona Vrancea, la o adâncime de 133 km. Urmările cele mai grave s-au semnalat în sudul şi centrul Moldovei, dar şi în nord-estul Munteniei.

Oraşul Panciu a fost distrus în proporţie de 90%. De asemenea, oraşele Focşani, Galaţi, Mărăşeşti, Tecuci şi Iaşi au suferit distrugeri mari.

Agenţia Rador/Agerpres, 10 noiembrie 1940, ora 10,30:

”Mişcarea seismică de intensitate nouă spre zece s-a resimţit patruzeci de secunde în Bucureşti, duminică dimineaţa la ora 3 şi 40 de minute.

Seismul a avut epicentrul în Munţii Vrancei unde se află vechi vulcani stinşi. Un bloc de nouă etaje din centrul Capitalei a căzut la sol.

Există un număr neprecizat de victime. Multe alte case au avut de suferit, mai ales la acoperiş. Acest seism se aseamănă cu cel înregistrat în România în 1938”.

Agenţia Rador/Agerpres, 11 noiembrie 1940, ora 18,15:

”La mai bine de 30 de ore de la cutremur, numărul victimelor şi al daunelor este încă imposibil de evaluat. Comunicaţiile au fost temporar întrerupte şi informaţiile din întreaga ţară sunt încă incomplete.

La Bucureşti, lucrul continuă la locul principal al dezastrului, care îl constituie blocul Carlton, unde, din subsol iese în continuare fum.

Numeroase străzi din Capitală sunt blocate din cauza pericolului de prăbuşire. Informaţiile provenind din ţară arată că seismul s-a simţit peste tot şi a avut centrul pe linia dintre Moldova şi Valahia. Regiunea petroliferă Ploieşti-Câmpina a fost profunda afectată. (…)”.

Informaţiile referitoare la cutremurul din 1940 au fost în mare parte cenzurate, îndeosebi din cauza faptului că se declanşase cel de-Al Doilea Război Mondial.

Prin urmare, cifra precisă a victimelor a fost doar estimată.

Prăbușirea blocului Carlton

Cutremurul din 1940 a fost resimţit puternic şi în Bucureşti, unde a produs importante pagube şi între 300 şi 500 de morţi.

Tot atunci, a avut loc prăbuşirea blocului Carlton, simbol al Bucureştiului interbelic şi una dintre cele mai moderne clădiri ale vremii, construită din beton armat şi prevăzută cu 12 etaje.

Blocul se afla la intersecţia străzii Regale cu bulevardul Nicolae Bălcescu, denumit pe atunci Brătianu.

Majoritatea persoanelor decedate în Bucureşti în urma seismului se găseau în această clădire, neînregistrându-se niciun supravieţuitor în urma prăbuşirii ei.

Alături de blocul Carlton, multe alte structuri înalte (peste 9 etaje) din Capitală au fost grav deteriorate: blocul Belvedere de pe strada Brezoianu nr. 7, blocul Wilson ş.a. În oraş, 183 de case erau ameninţate cu surparea, circa 600 persoane urmând a fi evacuate.

Primăria Bucureştiului a primit peste 2.500 de cereri de asistenţă la clădirile avariate.

Agenţia Rador/Agerpres 12 noiembrie 1940, ora 1,30:

”În cursul şedinţei Consiliului de Miniştri, generalul Petrovicescu, Ministrul de Interne a precizat că seismul din noaptea de 9 spre zece noiembrie a afectat mai grav Bucureştiul, Valea Prahovei, Galaţiul şi Focşaniul. Efecte mai puţin grave s-au simţit în alte 19 oraşe, mai ales în spaţiul extra Valahiei.

Restul ţării nu a fost atât de afectat.

Până în seara de 10 spre 11 noiembrie s-au înregistrat 267 de morţi şi 476 de răniţi.

În regiunile sinistrate au fost trimişi imediat medici, tehnicieni, alimente, material de construcţii.

În ceea ce priveşte catastrofa de la imobilul Carlton, în care locuiau 226 de locatari, vinovaţii au fost imediat reţinuţi.

Pe de altă parte, s-a anunţat că până în prezent, de la blocul Carlton s-au găsit 54 de morţi şi 82 de răniţi. În Bucureşti, 183 de clădiri au fost afectate şi evacuate. Alte 402 clădiri au suferit pagube. Toate spectacolele sunt interzise”.

Agenţia Rador/Agerpres, 13 noiembrie 1940, ora 18,30:

”În Capitala României continuă activitatea intensă pentru a înlătura urmele cutremurului şi pentru a preveni noi catastrofe.

Pe locul blocului Carlton prăbuşit lucrează echipe specializate de mineri, care sapă pentru a ajunge la subsol.

Au fost evacuate numeroase edificii, printre care, cele mai multe ministere. Toate sălile de spectacole vor fi redeschise după ce vor fi supuse unei inspecţii amănunţite.

Tehnicienii municipalităţii inspectează mii de locuinţe, inventariind reparaţiile ce sunt necesare.

Ştirile provenite din provincie vorbesc de destule oraşe care au suferit chiar mai mult decât Capitala, şi un decret autorizează Guvernul de a lua în posesie imobilele abandonate de proprietar. (…)”.

O serie de personalităţi şi-au pierdut viaţa în cutremurul din 1940, printre care s-a aflat şi I. Vasilache, compozitor şi cântăreţ la modă, care formase un cuplu de comici muzicali, Stroe şi Vasilache, celebri în perioada interbelică.

Registration

Aici iti poti reseta parola