Ce ar fi fost, dacă nu era scânteia de la Timişoara?

 

Revoluţie, lovitură de stat, o combinaţie între cele două – răspunsul la aceste întrebări e greu de dat, chiar dacă au trecut 30 de ani de la acele zile ale disperării. Ştim doar că azi suntem liberi să spunem ce gândim şi să căutăm singuri adevărul.

Anul 1989 a fost cel al începutului demolării unui sistem care oprima Europa Centrală şi de Est. România a fost locul în care efectele prăbuşirii acestuia au fost cele mai tragice.

Trecerea spre democraţie s-a făcut prin vărsare de sânge, prin lupte de stradă, prin proteste de o amploare fără precedent, în mai multe oraşe ale ţării şi, în final, printr-o execuţie îndelung comentată şi azi a dictatorului Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale.

Scânteia

Scânteia care a declanşat totul a apărut la Timişoara. Între 16 şi 20 decembrie 1989 a avut loc aşa-numita „Revoluţie de la Timişoara”, iar 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti.

La 16 decembrie 1989,  mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de o decizie judecătorească prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate.

Cu o zi înainte, așadar în 15 decembrie, sute de enoriași ai pastorului reformat Laszlo Tokes, autor al unor comentarii critice la adresa regimului, s-au adunat în centrul orașului și au aprins lumânări, pentru ca Tokes să nu fie evacuat și mutat în altă localitate.

Chiar dacă mulți consideră că 15 decembrie ar fi începutul Revoluției Române, după toată desfășurarea de evenimente din decembrie 89, Proclamația de la Timișoara, document recunoscut de sutele de asociații civice și de mare parte din populație, a fixat ca debut al Revoluției Române 16 decembrie 1989, comentează RFI.

Mişcarea avea să se extindă, la aceasta aderând studenţi, muncitori şi alţi locuitori ai Timişoarei.

Coloane întregi de timişoreni s-au îndreptat spre centrul oraşului, dând semnalul unei revolte anticomuniste venite pe fondul unei nemulţumiri cronicizate, din cauza scăderii dramatice a nivelului de trai, dar şi a lipsei libertăţilor individuale, notează agerpres.ro.

În Piaţa Maria

Ultimele luni ale lui 1989 erau însă marcate de destrămarea sistemului comunist european în fostele ţări socialiste, iar românii aflaseră despre toate acestea în special datorită posturilor de radio din străinătate, care emiteau în limba română şi nu numai: Europa liberă, Vocea Americii, BBC, Deutsche Welle, Radio France Internationale.

În scurt timp, Piaţa Maria a fost ocupată de câteva sute de persoane, care scandau „Libertate”, „Dreptate” şi care cântau „Deşteaptă-te, române!”. Coloanele de manifestanţi s-au îndreptat spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR).

Ministerul de Interne, Miliţia, Armata, gărzile patriotice, pompierii au fost mobilizaţi, iar manifestanţii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă şi gaze lacrimogene, aminteşte agerpres.ro.

Ciocniri violente s-au înregistrat între demonstranţi şi forţele de ordine, urmate de arestări.

În faţa Catedralei

Manifestanţii s-au retras şi repliat în faţa Catedralei. Coloanele de manifestanţi au pornit din nou prin oraş, dar din nou au fost atacate de forţele de ordine; s-au dat lupte în adevăratul sens al cuvântului; mulţi demonstranţi au fost arestaţi.

La Timişoara, la 16 decembrie 1989, s-a auzit „Jos Ceauşescu!”. În jurul orei 16:00, mai multe tramvaie au fost blocate de către manifestanţi şi s-a strigat „Jos cu Ceauşescu!”.

O parte a mulţimii a mers spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, au fost bătuţi şi arestaţi.

A doua zi, în stradă

A doua zi, la 17 decembrie 1989, timişorenii s-au adunat în stradă în număr foarte mare; manifestanţilor li s-au alăturat muncitori din fabrici şi uzine. Oamenii scandau „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Nu vă fie frică!”.

Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR) a fost luat cu „asalt” de către demonstranţi, care au pătruns în clădire prin geamurile sparte. A intervenit Armata.

Din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu au fost trimişi la Timişoara, în ajutorul conducerii locale a judeţului: generalul Velicu Mihalea, adjunct al şefului Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul Securităţii Statului (DSS), colonelul Filip Teodorescu de la Direcţia a III-a Contraspionaj din DSS şi alţi ofiţeri superiori.

Ion Coman, secretar al Comitetului Central al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timişoara.

S-a şi deplasat la Timişoara, însoţit de generalii Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Comşa, colonelul Gheorghe Radu şi alţii, în vederea coordonării acţiunilor represive.

Au deschis focul

La miezul nopţii, forţele de ordine au deschis focul asupra manifestanţilor. Au ucis şi rănit copii, tineri, femei şi bătrâni.

Peste 20.000 de membri ai „gărzilor patriotice” din Dolj şi Râmnicu Vâlcea au fost trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara; înarmaţi cu bastoane, ei aveau misiunea să ajute la dispersarea manifestanţilor. Acţiunea a eşuat. O parte a celor trimişi au fraternizat cu timişorenii, o altă parte a fost oprită pe drum şi a făcut cale întoarsă.

Nicolae Ceauşescu a anunţat, într-o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat, că a dat ordin să se tragă. „Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”, a spus acesta.

Atmosferă tensionată în toată ţara

Informaţiile se împrăştie în întreaga ţară, mai ales că în toate întreprinderile şi instituţiile din ţară se face de gardă 24 de ore din 24 de ore, se întăresc măsurile de pază şi securitate, atmosfera devenind foarte încărcată. Pe străzi circulă patrule formate dintr-un miliţian, un militar în termen şi un membru al gărzilor patriotice.

În Timişoara se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine.

De asemenea, pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”. Ei cântă colinde, iar alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.

În timp ce pe 18 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri.

În Piaţa Operei

După două zile în care Armata, Miliţia şi Securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei.

Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”.

La crematoriul „Cenuşa”

Un număr de peste 40 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, au fost incinerate la crematoriul „Cenuşa”.

La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă.

Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei.

În jurul orei 11:00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare.

În jurul orei 13:00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei.

La ora 14:00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.

În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor. Mulţimea scandează: „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.

Sediul CJ al PCR

Sediul Comitetului judeţean al PCR este înconjurat de muncitori.

În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor. Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), se reîntorc în grabă la Bucureşti.

Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate.

În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că „elemente huliganice (…) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”.

Totodată, Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.

Presa controlată de guvern nu a dat nicio relatare a evenimentelor de la Timişoara. Singura relatare indirectă a evenimentelor au fost adunările organizate în grabă în instituţii şi fabrici, prin care „oamenii muncii îşi exprimau ‘hotărârea’ de a apăra ‘cuceririle socialismului’!”.

Decretul

La 20 decembrie 1989, este emis un Decret prezidenţial prin care se instituie starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”.

Comitetul municipal de partid anunţă organizarea unui mare miting în Piaţa Palatului, unde se spera ca Bucureştiul să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara.

* Materialul are la bază cronologii şi studii de specialitate cu privire la Revoluţia din România din anul 1989: „Istoria României în date” – Ed. Enciclopedică, 2003, şi „România 1989-2005. O istorie cronologică” de Stan Stoica – Ed. Meronia, 2005. 

CITIŢI ŞI: Mărturii ale unora dintre victimele  de la Timişoara. Click pe fiecare nume în parte.

DOCUMENTE; FOTOGRAFII; MĂRTURII; COLECŢII DE PRESĂ găsiţi pe site-ul memorialulrevolutiei.ro