Sezon tragic, mai ales fiindcă a plouat mult. Trenuleţele spre Mamaia şi Tekirghiol, atat de încărcate odinioară, îşi fac, conştiincioase, cursele cu vagoanele goale. Totdeauna, sezonul la mare, îşi aduce micile şi marile lui tragedii, pe care imensitatea de apă le germinează, le provoacă…
Naufragii, bărci scufundate de furtună, înecaţi, sinucideri în adancul apelor… .
Ar trebui să te simţi bine în faţa mării şi a cerului, in mediul acesta monden, de staţiune balneară de lux. Şi totuş, pluteşte pe terasa cazinoului, o inexplicabilă atmosferă de jenă, de dramă… Poate că se comunică tristeţea lui Ovidiu, şi intelectualului exilat de bună voe într’un mediu prea luxos, şi bulevardierului stingher in faţa naturii.
Poate că pluteşte încă deasupra apelor răsvrătite, blestemul lui Ovidiu…noaptea, prin beznă, spre stancile negre de care se sparg valurile de spumă albă, se furişază tragic decavatul.
Pe plajă, femeile goale, soarele fierbinte, aerul mării sărate, îţi toarnă în vine ca o nebunie, un fel de exaltare romantică. Sinuciderile din dragoste, la Constanţa, mi s’au părut totdeauna mai dramatice, decât aiurea. Şi astfel, marea își cere victimele, le ameţeşte, le turbură, le smulge pămantului ferm, ca să le îngroape în adancurile ei…
Pe plaje, elita şi lumea interlopă, stă deavalma pe nisipul fierbinte.
Cavalerii şantajului operează aci în pijamale de mătase.
Iată-l, monoclat, cu părul ca o cască de lac, sub stratul de gomina. El nu e din acei rechini ai finanţei, mari forțe ale şantajului, cari ameninţă creditul societăţilor industriale, prin divulgarea anumitor operaţiuni, în secretul cărora a ştiut să pătrundă.
El e prea „fin”, ca să se poată impune, grosolanilor oameni de afaceri. Ci operează cu o materie mult mai poetică, decât bursa: cu amorul.
