Profesorul Erich K. Muenter de la Universitatea Harvard era urmărit de poliţie, acuzat fiind că și-ar fi asasinat soţia.
Scandalul era mare, mai ales pentru prestigiul unei universităţi ca Harvard, care se sili prin toate mijloacele să stabilească ca Muenter nu era în serviciul ei, deoarece nu îndeplinea decât atribuţiile unui simplu profesor de limba germană.
Poliţia a stabilit următoarele: Erich Muenter în vârstă de treizeci şi cinci ani era un om încântător, manierat, cucerind pe toată lumea cu ochii lui mari, încărcaţi de visuri şi dulceaţă.
Era diplomat al universităţilor din Berlin şi Paris şi în timp ce era profesor la universitatea din Chicago se căsătorise cu d-na Leona Krembs.
Pe acea vreme era un pasionat cercetător al ştiinţelor mistice din evul mediu.
În 1906 avea o fiică de trei ani, numită Hélène şi tot atunci soţia îi născu un băiat. Cum era extrem de slăbită din cauza naşterii, doica şi profesorul o supravegheau.
Erich părea a fi cel mai duios si mnai devotat dintre soţi. Slăbiciunea femeii sale prelungindu-se, el consultă mai mulţi medici, care diagnosticară o boală de stomac prescriindu-i remedii.
Cu uimire ei constatară că doctoriile nu-i erau administrate, si atunci îşi încetară îngrijirile.
Într-una din zile, doica intrând în cameră, găsi pe profesor lângă patul soţiei sale. El o îndepărtă, spunând că bolnava voia să doarmă.
A doua zi de dimineaţă, femeia fu deşteptată brusc de către Muenter care-i anunţă moartea soţiei sale.
El se grăbi să ceară medicilor care o îngrijiseră un certificat pentru incinerare şi aceştia, bănuitori, cerură autopsia cadavrului.
Stomacul fu scos şi trimis medicului legist. În aşteptare i se autoriză profesorului Muenter să plece la Chicago, pentru ca trupul soţiei sale să fie incinerat acolo.
Ceremonia mortuară luând sfârşit, el luă trenul spre Harvard, dar nu coborî acolo, spre uimirea poliţiştilor, care îl aşteptau, căci autopsia dovedise urme de otrăvire cu arsenic.
Prevăzând descoperirea faptei lui, Erich dispăruse. Toate cercetările fură zadarnice.
După câtva timp presa primi de la el o scrisoare, în care protesta contra acuzaţiei aduse. Totul căzu apoi în uitare.
Cauza acestei crime părea stranie. Profesorul îşi iubea femeia, dar el aparţinuse unei secte de iluminaţi, care susţineau că cel mai bun prilej de a muri, câştigând Paradisul este pentru femeie momentul când naşte.
Încă de la naşterea primului copil, Muenter făcuse încercări de suprimare a soţiei lui, fără însă a reuşi.