Categoriile sociale muntenești din orașe
Elita orășenească era compusă din cei mai pricepuți comercianți. Precum în cazul meșteșugurilor în familiile săsești, afacerile se transmitea din generație în generație și în Țara Românească. Comerțul cu Brașovul și Sibiul constituita principala sursă de venit a elitei comerciale muntenești. Stăpânirea de vii era un simbol al potenței financiare și totodată stabilea rangul pe scara ierarhică. În Muntenia se cultiva vița-de-vie înainte de venirea sașilor, dar aceștia au adus tehnici noi și au extins domeniile. Cei care stăpâneau vii erau scutiți de unele dări.
După transformarea Budei în pașalâc, negoțul cu orașele săsești decade.
În noul patriciat apar grecii care vând și cumpără case, vii, prăvălii. Acești negustori intenționau să intre în rândurile boierimii autohtone, de pildă cazul lui Mihai Grecul din care se trag boiernașii numiți din Târgșoru sau Popești. În secolele XIV-XVI migrează de la sat la oraș în număr nu prea mare boierii. Boierii își cumpără locuri mai ales în orașele de reședință: Argeș, Târgoviște și apoi București. Franco Sivori observa în descrierea sa mutația periodică.
O altă categorie socială era cea a siromahilor, adică a săracilor sau a supușilor care nu se afla pe treapta cea mai de jos a societății. Prima menționare a acestora datează din vremea lui Vladislav I. În documentele muntene și moldovene sunt scutiți de dări. Acești siromahi din orașe, foarte prezent termenul din a doua jumătate a secolului XV fac comerț cu animale și produse. Drepturile lor sunt adesea apărate de domni și de dregători.
Erau oameni liberi, dar supuși ai domnului. Siromahii din orașe erau mai ales negustori, îndeplinind și alte meserii. Siromahii erau micii negustori din orașe, fiind deosebiți de săracii de la sate. Nu erau neapărat săraci, întrucât făceau negoț cu Brașovul sau Sibiul, și sunt, ca membri ai comunității, privilegiați, însă nu făceau parte din patriciat. Neagoe Basarab, în învățăturile sale, îndemână la ridicarea la rang de dregător și a siromahilor, dacă aceștia se dovedeau cinstiți, merituoși, loiali. Termenul de siromah a dat în limba română de azi ,,sărman”, din 1550 termenul de sărac datând sensul de azi al termenului.
Oamenii dependenți sunt amintiți prima data într-un hrisov al lui Mihail I. Erau sau țigani, sau străini, dăruiți Coziei. În secolele XIV-XVI nu au fost mulți oameni dependenți, căci ar fi fost amintiți în hrisoave de reînnoire. În schimb, au fost frecvente fugile de pe moșii.
