În revista RĂSĂRITUL, „organ autorizat al Caselor Naționale” condus de Țițeica, Nicolae Arghir scria în numarul din mai 1921:
„Acolo, un grup de luptători, alcătuit din profesori, institutori, preoți, medici, agricultori etc., strânși la punctul Onești, în cap cu marele român, colonelul Ioan Manolescu, pun la cale înființarea Caselor Naționale.
În timp ce unii își perduse orice nădejde în viitorul neamului nostru, acel grup de luptători văzând clar realizarea idealului purtat de secole în sufletele noastre, pun la cale înființarea instituțiunii, care să aibă de scop ridicarea nivelului cultural al maselor muncitorești dela sate și orașe și alipirea tuturor sufletelor bunilor români în România Mare”.
Doi ani de muncă: faptă, cuvânt, muncă
În cartea „Doi ani de muncă: faptă, cuvânt, muncă”, apărută în Bucureşti 1920, se găsește o descriere completă a Instituţiei: „Casele Naţionale se construiesc pe proprietăţile cumpărate de Centrală, sau donate centralei, şi au: o sală de sfaturi şi teatru, o sală pentru bibliotecă şi citit, o sală de expoziţii, o sală de tir distractiv, o baie, un pavilion de horă, popice, aparate de gimnastică şi diferite aparate şi jocuri întăritoare pentru adulţi şi copii. Aşadar, oamenii bătrâni şi tineri, flăcăii şi fetele, precum şi copiii de orice etate, găsesc aci un local şi toate mijloacele pentru a petrece orele libere cu folos şi în bune condiţiuni pentru desvoltarea minţii, a sufletului şi a puterii lor”.
Mai mult, în nr. 9 al revistei „Albina”, potrivit site-ului bibliotecii din Onești, era publicat proiectul statutului de funcţionare al instituţiei şi se făcea apel la preoţi, învăţători, şi la oameni doritori de bine, ca să lucreze pentru înfiinţarea de Case Naţionale, rostul lor fiind: „să trimită lumina în adâncul inimei omeneşti, să cultive spiritul patriei, să păstreze fiinţa noastră românească, să întreţină conştiinţa de neam prin puterea culturei naţionale, să cheme poporul la vieaţa cea adevărată”.
„Acest grup de oameni (reuniți la Onești n.red), doritori de bine, în urma consfătuirilor avute, a delegat pe d. Colonel I. Manolescu, căruia i-a dat drepturi nelimitate pentru a începe lucrările de construcţie şi de strângere de fonduri, prin apeluri de la prieten la prieten, rămânând ca numai după ce vor lua fiinţă câteva Case Naţionale, să se ia măsuri pentru organizare de comitet, redactare de Statut, regulament, precum şi pentru legătura cu marele public şi cu oficialitatea.
Şi fără a pierde timp, este construit întâiul teatru sătesc, la Oneşti, care este inaugurat în ziua de Crăciun 1917.
Acest teatru, al cărui material era dinainte pregătit, este construit în 7 zile, de către arhitectul Simion Vasilescu din Bucureşti, lucrat cu o echipă de peste 150 meseriaşi-soldaţi, zi şi noapte, fără a se spune cuiva ce destinaţie are şi ce va urma de aci”.
Odată cu inaugurarea acestui edificiu de la Oneşti s-au fixat reperele de activitate pentru Casele Naţionale:
„1. Mai întâi să ia fiinţă Casa Naţională şi apoi să se organizeze funcţionarea ei prin comitet, statut, regulament etc.
2. Casele Naţionale să fie construite, pe cât se poate, cu mijloace de la Centrală, cel puţin una de judeţ şi numai acolo unde şi când se va găsi un om de nădejde şi devotat ca un apostol, pentru a duce la bun sfârşit construcţia şi apoi organizarea. Fondurile şi cotizaţiile din comuna unde se construieşte Casa Naţională să fie păstrate ca primul fond necesar funcţionării acelei Case Naţionale. Cu modul acesta se poate câştiga încrederea poporului şi se poate răspândi, mai uşor, ideea despre Casele Naţionale.
3. Fondurile Centralei să se strângă prin apeluri făcute de la prieten la prieten, fără zgomot, rămânând ca instituţia să se facă cunoscută prin publicitate şi să facă apel la marele public, numai după ce va realiza 6-8 Case Naţionale, când se va interveni şi pentru recunoaşterea Centralei ca persoană morală.
4. Casele Naţionale să fie păzite de a înclina către vreun curent de politică internă sau externă, ocupându-se numai de dezvoltarea puterii spirituale intelectuale, morale şi materiale a individului şi a poporului.
5. Să se bazeze toată organizarea numai pe puterea iniţiativei particulare, lucrând însă în legătură cu toate instituţiile statului pentru cultura şi ridicarea poporului.
Iniţiativa Comitetului provizoriu de la Oneşti, instituit pe front, a fost urmată de strângerea, în cursul lunilor ianuarie, februarie şi martie 1918, a peste 200.000 lei. Cu o parte din aceşti bani s-au construit încă cinci Case Naţionale, graţie luptătorilor activi şi de rezervă din Armatele I şi II. Apoi, la acest lanţ, s-au adăugat mereu alte verigi, numărul Caselor naţionale crescând mereu şi răspândindu-se în numeroase colţuri ale tării.”
