Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Când țăranii din Țara Românească asmuțeau câinii pe Dracul din Paris
Articole online

Când țăranii din Țara Românească asmuțeau câinii pe Dracul din Paris

Odată cu pătrunderea modei occidentale și renunțarea la incomodele haine turcești, boierii din Principatele Române au început, încet-încet, să îndrăgească sporturile și să învingă ispititoarea lene orientală.

Între noile sporturi aduse de tinerii care studiaseră în Vest cel mai mult a prins ciclismul.

Mai întâi au fost velolocipedele cu roata din faţă mai mare şi cea din spate micî.

În august 1869, în Bucureşti, apăruseră primele velocipede care produceau senzaţie  şi  chiar  consternare  prin  înălţimea  lor.

Gazetarul care comenta noutatea insinua, cu umor, că ar fi cazul ca şi  statul să  ia demnul exemplu de la acest vehicul pentru a prinde viteză pe calea progresului. 

În luna septembrie a acelui an a fost organizată o plimbare pe velocipede pe ruta Herăstrău – Băneasa care, pe lângă  amuzamentul participanţilor  a avut, totuşi,  darul să înspăimânte  pe ţăranii  localnici:

„Dumineca la 21 Septembre avu loc prima escursiune de la noi de velocipede.

Mai mulţi membri din Societatea  română de arme,  gimnastică şi  dare  la  semn purceseră cu  velocipedele de la  bariera şoselei de la 9 dimineaţa sub conducerea D-lui Villemo, profesorul de velocipedie al societăţii.

La rondul al II-lea al şoselei velocipediştii luară 5 minute de repaos  după care repurceseră către Ferestreu (Herăstrău – nota Ev. Istoric) învingând  dificultăţile de  teren  ce  reprezenta șoseaua în  această  parte.

În  mai  puţin de 1/2 ora întrepizii  călăreţi  parcurseseră distanţa  de  la  bariera  Mogoşoaiei până la Ferestreu. 

În cale fură  însoţiţi de mai multe trăsuri cu privitori şi lume multă ieşea întru întâmpinarea lor. 

După un voios dejun ce aştepta societatea la Ferestreu, velocipediştii noştri înfruntaseră cu  semeţie locurile cele mai anevoioase de umblat  de la Ferestreu, prin sat, pe dealuri, văi, poduri şi hârtoape, până la  şoseaua Bănesei pe care  se  urcară în  pădurea cu  acelaşi nume.

  • Măi, iacă Dracul, ziceau sătenii în cale, iar babele’şi făceau cruce
  • Nu-i Dracul, măi, e drumul de fier!

După alte 6 minute de repaus la Băneasa espediţiunea pleacă de-a lungul șoselei către oraş, după ce  parcursese cu  iuţeala cailor de  poştă peste 20 de kilometri  în mai puţin de 2 ore”, scria publicația „Adunarea Națională” nr. 27 din 1869.

Pățania lui Cantilli

Această teamă amestecată cu dispreţ  batjocoritor  faţă  de  vehiculele  pe două roţi avea să se  păstreze o lungă bucată de vreme în  rândul oamenilor simpli.

 În 1900, când a stabilit recordul de parcurgere pe bicicletă a distanţei Bucureşti – Paris în zece zile, Constantin Cantilli a apreciat foarte mult  faptul  că, după ce  trecuse munții, în  zona  Braşovului, ţăranii erau mult  mai  civilizaţi decât cei din  regat şi nu asmuțeau  câinii  după ciclist şi  nici copiii lor nu aruncau cu pietre în roţi  şi  nu strigau „Dracu din Paris!”.

Sursa: Dr. Adrian Silvan-Ionescu, Societatea urbană românească, sporturile și modelele lor în secolul al XIX-lea

 

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA