Când Domnitorii se amestecau cu birjarii și măcelarii în București

 

Romancierul călător Maurice Dekobra, când a fost în ţara țara noastră în perioada interbelică, într-o plimbare cu automobilul pe străzile Capitalei, citea numele străzilor pe tăbliţele albastre de la răspântii, iar însotitorul român i le traducea în franţuzeşte:

  • Strada Fluturilor, strada Păunaşul Codrilor, str. Crinului, str. Cornul Caprei…
  • S-ar crede că voi românii sunteţi de origină chineză!, a exclamat Dekobra.
  • Ce idee… De ce?
  • Pentru că numai în orașele chineze am întâlnit nume de străzi atât de poetice.

Într-adevăr, chinezii numeau străzile lor: strada celor 100 de fericiri, str. Fazanilor portocalii, str. Stropi de rouă argintie şi răcoroasă…

În mintea autorului „Madonei din tren”, poezia edilităţii chineze se asocia astfel cu chinezăria poeticei noastre administraţii.

Spiritul poetic al consilierilor comunali

În stabilirea nomenclaturei străzilor, consilierii noştri comunali dovedesc un spirit de bizară inventivitate. Şunt străzi în Bucureşti, care poartă nume de o suavitate ridicolă: spiritul poetic al butucănoşilor consilieri nu a găsit o aplicaţie mai nimerită, decât în această barocă nomenclatură. Într-adevar, aceşti burtoşi burghezi au o slăbiciune înduioşătoare pentru frăgezimea florilor, pentru diminutive şi alte accesorii poetice : str. Camelie, Filomelei, Freamătului, Lirei, Luceafărului, Mărgăritarilor, Mioriţei, Muzelor, Silfidelor, Viorelelor, Turturelelor, Zefirului, iar domnii consilieri iubesc atât de mult lumina lunii, încât nu o stradă ci două străzi din Bucureşti, poartă numele de strada Lunei.

În cartierul Caracas, între strada Petre Ispir şi Sebastian, (cine o fi oare acest Sebastian ?) se află într-un dureros paralelism, ce nu le lasă niciodată să se întâlnească, strada Ileana Cosânzeana şi strada Făt Frumos, iar a treia tovarăşă de paralelism desnădăjduit este strada Moş Ajun. care se mai numeşte şi strada Jarcaleţi.

E inutil să arătăm că Cosânzeana, Făt Frumos şi Moş Ajun-Jarcaleți traiesc într-un noroi perpetuu, de parcă ar fi eroi de basme porcine.

Ca la New York

Dar în Bucureşti sunt atâtea străzi, uliţe, stradele, fundături şi întortochieturi, încât ar trebui sa aibă cineva imaginaţia orientalului, ca să găsească nume pentru toate.

De aceea, consiliul comunal s-a gândit la un moment dat să înlocuiască numele străzilor cu numere, aşa cum se face la New York: Avenue 5, Avenue 52 etc.

Confuzia pe care o făcea Dekobra între noi şi chinezi nu e uimitoare, dat fiind că toţi orientalii preferă vorbele sugestive, în loc de cifre.

Chinezii nu numai că nu ar admite să numeroteze străzile ca americanii, dar le pun nume cu totul poetice.

Astfel, la Canton, numele străzilor te transportă parcă în ţări imaginare. Există acolo strada Norului strălucitor, strada Iubirei eterne, a Celor 100 de nepoţei, a Dragonului zburător…

Dar nu numai la denumirea străzilor, ci şi la numerotaţia caselor de pe o stradă, chinezii înlocuesc uneori numerele cu vorbe. Astfel, la Shanghai, sunt case care, în loc de numere, poartă un nume, ba şi două, ca: “Locuinţa preţioasă şi complezentă”, „Casa cinstei şi armoniei” etc.

Ce am avut și ce am pierdut

Din fericire, primăria noastră nu a mers până acolo cu aptitudinile ei poetice, încât să ne oblige să ţintuim pe case, în loc de tăbliţă cu număr, placarde cu denumirea : casa „Regina nopţii moartă”, sau casa „Mai am un singur dor”.

Cel mult la vilele din staţiunile balneare, sunt îngăduite asemenea fantezii: Vila Mon Deşir, Vila Mon Repos… (Un prieten îşi botezase vila dintr-o măruntă staţiune de vară, „Ce-am avut şi ce-am pierdut”, era însă într-adevăr o cabană de scânduri).

Sistemul american de a numerota străzile e mai practic şi mai puţin ridicol, dar are desavantajul că, într-o ţară de analfabeţi ca a noastră, mulţi ar încurca străzile.

Totuşi, poate că ar fi mai bine să încercăm acest sistem, sau cel puţin să se aleagă de-acum înainte nume mai sobre, decât strada Ghiocei, Lebedei, sau Laptelui, mai ales că aceste nume presupun atâta imaculare şi în realitate sunt negre de noroi.

Cuvioasa Glucoza

Există în Bucureşti o stradă a Fariseului, iar alta Brurnărel. Ce motive oculte a determinat pe onor. Consiliu Comunal să aleagă astfel de nume -cine ar putea bănui?

Cine ar putea deasemeni să ştie, de ce una dintre cele mai liniştite străzi bucureştene, se numeşte strada Furiilor. Există chiar strada Cuviosului, strada Glucozei, ba chiar şi strada Gogoşilor. Nu vă spun gogoşi!

Ne mirăm numai că nu i s-a pus numele ,„Cuviosul Gogoș” sau „Cuvioasa Glucoza”,… ar fi fost mai original.

Trebuie însă să recunoaştem că o oarecare asociaţie de idei a existat în mintea celui care a scornit acest nume.

Intr-adevăr, strada Gogoşilor se învecinează cu strada Duzilor şi cu strada Gândacilor, ceea ce ne face să credem că este vorba de gândacii de mătase, ce se cresc pe frunzele de duzi şi că deci gogoşile în chestiune nu sunt din cele coapte în ulei la Moşi, ci sunt gogoşi de mătase.

Dovadă că această succesiune de idei s-a produs în capul şugubăţului consilier, care a botezat străzile acestui mătăsos cartier, este că tot în apropiere, găsim îndată Matăsari. Şi să mai spuneţi că nomenclatura străzilor e lipsită de orice logică!

 Mai sunt alte străzi, cu diverse cifre latine agăţate în coadă. Există strada Atelierului I, II, IV.

Există două străzi ale Câmpului. Sunt străzi în Bucureşti, numite nu numai Wilson, Poincare, sau De Flers, în cinstea posesorilor acestor nume.

Domnitori în mediul birjăresc

Există nu numai străzi ce cinstesc memoria unor foşti domnitori români, nu numai a unui Mihai Vodă, sau Ştefan cel Mare, dar există şi strada Tugomir, fiindcă şi Tugomir a fost un domnitor, dar mulţi desigur n-ar fi ştiut aceasta, dacă nu s-ar fi pus numele de Tugomir unei străzi bucureştene.

Sunt însă străzi ce poartă şi numele altor monarhi, omişi printr-o inexplicabilă eroare din istorie ; strada Dănciulescu I şi II; Georgescu I, II şi III; Petrescu dela I— VIII (dinastie care a durat probabil câteva secole), etc.

Un cartier întreg e locuit de domnitori sadea: Radu de la Afumaţi, se află lângă Despot Vodă, care învecinează pe Ştefan cel Mare şi pe Dragoş Vodă.

E trist însă că, în preajma lor, s-au tolerat străzile Precupeţi, Măcelari, Birjari…

Cum o să stea acei monarhi, într-un mediu birjăresc şi de măcelari? Există străzi… dar n-am mai termina nici până mâine, pomelnicul de nomenclaturi baroce, ridicole, tâmpite. Mai lipseşte strada Guşaţilor, in cinstea celor ce botează străzile.

 

Sursa: Sandu Vornea, „Pe ce stradă stai?”, 1937.