Ziaristul, însoțit de o domnișoară dactilogarfă, merge la fim, după care îi propune să ia o gustare: „Hai la Automat!”.
Apoi conversația continuă:
– Știi că n-am fost niciodată într-un Automat?
– Dă-mi voie atunci să explic cum merge aparatul. În schimbul banilor capeți dela cassă, pe care o vezi, niște fise. Uite, aci strecori două fise. Așa! Iar suportul acesta de email alb, face o mică rotație și-ți prezintă prompt o bucată de pâine, acoperită cu o bucățică de șuncă și o felie de castravete. Desigur, îți plac mai mult icrele. Poftim.
– Merci, foarte drăguț. Vai, dar am impresia că sandwich-ul nu e tocmai proaspăt!
– Sunt convins. Aceasta e motivul pentru care lumea se grămădește la automatul deschis mai recent.
„Apariția la București a barului automat, anunțată cu mult înainte prin placarde uriașe, a stârnit murmure aprinse de curiozitate printre toți acei cari nu avuseseră prilejul să treacă granița.
– Vasăzică introduci o fisă și imediat, la câțiva centimetri, îți apare sandwich-ul, prăjitura sau băutura dorită.
Chelnerul și odată cu el bacșișul, au dispărut. Practică invenție”, comenta gazetarul.
Sub terasa Cercului Militar
În cartea sa „Între Capșa și Corso”, Vlaicu Bârna scria: „Numele de automat era impropriu, dar își avea originea într-o altă întreprindere, care buctase cu un an înainte de sosirea mea la București. Fusese un automat după model american instalat în clădirea de sub terasa Cercului Militar. Acolo se proceda cu introducerea unei fise într-un aparat și apăsând pe buton se declanșa servirea mecanică a gustărilor și băuturilor afișate.”
Acolo își făcuse vad boema bucureșteană, fiind frecventat, de pildă, de Eugen Jebeleanu, Horia Groza și Eugen Ionescu.
Cum acești clienți aveau de obicei buzunarele ușoare, localul a devenit curând falimentar, aflăm de pe viabucuresti.ro
