Cei patru nu știau că nu își vor mai vedea niciodată țara natală, Republica Democrată Germană.
La numai câteva zile după sosirea lor la stația de cercetări Georg Forster din regiunea Dronning Maud Land, Zidul Berlinului a căzut. Săptămânalul Der Spiegel a stat de vorbă cu unul dintre membrii misiunii științifice, geofizicianul Ulf Bauerschäfer, care și-a amintit că, atunci când radio-fizicianul grupului a năvălit în sala comună pe 10 noiembrie, strigând că, la 15.000 de kilometri distanță „oamenii dansează pe Zid”, el și ceilalți membri ai echipei au crezut inițial că este vorba despre o viclenie a STASI.
«Am spus: „Nu, așa ceva nu este posibil, încearcă să ne supună la un test psihologic”.»
–Ulf Bauerschäfer–
Strânși în jurul stației radio, cei zece membri ai misiunii de la Polul Sud au urmărit evenimentele acelei nopți istorice, sorbind cuvintele crainicilor de la Deutsche Welle, canalul vest-german internațional.
Apoi s-au hotărât să riște să pice testul STASI, și au luat legătura prin radio cu o echipă de cercetători vest-germani, care se afla în acea perioadă tot în Antarctica. Două femei de știință din RFG, a căror stație se afla la 800 de kilometri distanță.
Șeful misiunii est-germane, Gerhard Schlosser, a descris temerea celor din grupul său, dar și prudența celor două cercetătoare vest-germane:
„La început, fiecare dintre noi trebuia să fie foarte atent la ceea ce spune. Era o frecvență deschisă tuturor.”
Nimeni nu știa dacă atotputernica și temuta STASI nu stătea cu urechea pe conversația frățească dintre cele două stații.
Deși inițial reacția est-germanilor a fost să-și facă griji în legătură cu viitorul lor profesional, ei și-au continuat misiunea, observând aurorele boreale, urmărind mișcările gheții, făcând măsurători pentru a determina calitatea aerului și a apei.
Pe 3 octombrie 1990, cei zece (foști) est-germani au sărbătorit la Pol unificarea celor două Germanii înălțând pe acoperișul stației Georg Forster drapelul RFG în locul celui comunist și invitând echipele de cercetători sovietici și indieni aflate în zonă la o cină stropită din belșug cu bere, cu șnaps și cu șampanie, așa cum au relatat ei în documentarul Eiskalt Vereint, apărut în 2010.
La întoarcerea în Germania, în martie 1991, membrii expediției au aflat că, așa cum se temuseră, și-au pierdut slujbele. Însă și-au găsit locuri de muncă mai bune în sectorul privat.
Stația de cercetări Georg Forster a fost închisă în 1993, iar demontarea ei s-a încheiat trei ani mai târziu.
Doar o placă comemorativă, inclusă în 2013 pe lista monumentelor istorice din Antarctica, amintește auster trecutul locului:
Antarktisstation
Georg Forster
70° 46′ 39” S
11° 51′ 03” E
von 1976 bis 1996
