Bulgaria se teme că România o va abandona în privința Schengen
Într-o conferință video, prim-ministrul bulgar Galab Donev i-a spus omologului său Nicolae Ciucă:
„Trebuie să ne concentrăm asupra modului în care putem gestiona mai eficient frontierele externe ale UE, nu pe refacerea frontierelor interne, care subminează Schengen”.
„Este în interesul nostru comun să ne unim eforturile pentru a garanta sprijin tuturor statelor membre”, a arătat Galab Donev, subliniind importanța acțiunilor consecvente și sincronizate ale Bulgariei și României pentru a finaliza cu succes procesul.
Cei doi premieri au fost de acord că primirea Bulgariei și României va contribui la o mai bună funcționare a spațiului Schengen, va asigura o cooperare economică mai puternică, dar și o mai bună protecție a frontierelor externe, se arată în comunicatul guvernului de la Sofia.
Guvernul României, care a primit recent asigurări de la Țările de Jos că, spre deosebire de Bulgaria, are deja aprobarea de la Haga pentru a intra în spațiul Schengen, a omis însă în anunțul său referitor la convorbire să sublinieze îngrijorarea Bulgariei că există riscul înăspririi controalelor la frontieră între cele două țări, în loc să fie eliminat, așa cum ar trebui să fie după intrarea în Schengen.
Un nou proiect între Bulgaria și România
Nicolae Ciucă s-a arătat mai interesat de contribuția Bulgariei la menținerea navigabilității pe Dunăre pe tot parcursul anului.
„Prim-ministrul Ciucă a încurajat partea bulgară să finalizeze procedurile interne necesare pentru aprobarea și implementarea proiectului european FAST Danube, care prin dragarea fluviului Dunărea va oferi condiții favorabile pentru transportul maritim indiferent de sezon”, se arată în comunicatul părții române.
Răspunsul din partea bulgară a fost pozitiv, reiese clar din comunicatul guvernului:
„Prim-ministrul Donev a confirmat angajamentul Bulgariei pentru implementarea cu succes a proiectului și a subliniat importanța acestuia nu numai pentru dezvoltarea cooperării bilaterale, ci și pentru oportunitățile pe care le poate aduce pentru întreaga regiune. Potrivit premierului Galab Donev, este important ca Bulgaria și România să lucreze intens și rapid atât pentru realizarea acestui proiect, cât și pentru construirea unui al treilea pod peste Dunăre lângă Ruse – Giurgiu”.
Nicolae Ciucă a vorbit, de asemenea, aprobativ legat de un al treilea pod între cele două țări.