Lui James Bailie Fraser îi datorăm următoarea descriere a orașului București din 1836:
„Pentru înfățișarea orașului, închipuieșteți o întindere mare acoperită cu locuințe mici și mari, unele sărace, altele pretențioase, colibe și palate, împrăștiate de-a lungul unei gârle mlăștinioase, curgând, într-o albie murdară, prin mijlocul orașului.
Această mulțime de case, nepotrivite între ele, sunt înconjurate cu copaci și grădini, așa că nu vezi decât puține din ele, ele mai mari și frumoase, firește. Văruitul este un obicei răspândit peste tot aici și dă un aspect curat și sănătos orașului.
Loc de plimbare deschis de ruși
De la Mitropolie, unde rușii au deschis un loc de plimbare, Bucureștiul face o impresie cu adevărat frumoasă și îmbucurătoare.
Însă orice aluzie de plăcere și curățenie dispare îndată ce intri în străzile strâmbe, înguste și murdare. Acestea nu sunt altceva decât receptaculul sau canalul tuturor murdăriilor.
Numai în ultimii ani unele străzi au fost pavate cu piatră, articol foarte rar aici…
Însă chiar și acum mai toate străzile sunt podite cu butuci sau scânduri de lemn, de unde chiar vine denumirea „pod” dată la stradă. Dar multe din acestea nu arată măcar urmă de podeală sau pavaj, mai ales drumurile de intrare în oraș…
Iarna trăsurile nu pot trece deloc sau se înfundă în ele… Niciun oraș nu poate face o impresie mai deprimantă, deznăjduită și mizerabilă ca Bucureștiul.
Toate rămân neisprăvite aici
În ce privește clădirile, multe case particulare iau aere de palate. Este însă de mirat cum toate cele rămân neisprăvite aici.
Banii sau energia par întotdeauna a se sfârși înainte de opera începută, iar nimic nu este întreținut.
Clima umedă și natura materialului întrebuințat grăbesc stricăciunile, așa că și o casă neisprăvită îți dă impresia de dărăpănare.
Fiecare casă stă înconjurată, în vreme de ploaie, de un mic lac particular de noroi, prea puține sunt cazurile unde pietrișul sau pavajul asigură mai mare curățenie și confort.
Orașul încearcă, după cum văd, să aibă atâtea biserici câte zile sunt într-un an. Niciuna una nu mi-a părut frumoasă sau mare.
Picturile sunt executate de niște evrei, țepene și grosolane.
În oraș este și un colegiu pentru educarea tineretului. Este și un ministru al educației. Am auzit că învățătura este în propășire aici.
Pe cât am putut vedea, boierii munteni și modoveni mi-au părut politicoși și amabili.
Despre doamne pot spune doar atât: că sunt plăcute și multe din ele foarte frumoase”.
Sursa: Constantin I. Karadja, Vizita unor prinți persani la București în 1836
