Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov este considerat ocrotitorul Bucureştiului.
Moaştele Sfântului se află la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Moaştele au fost aduse cu mare cinste la Catedrala mitropolitană din Bucureşti, pe vremea Preasfinţitului Mitropolit Chir Grigorie, unde se află şi astăzi, relatează RADOR.
Se spune că imediat ce au fost aduse la Bucureşti, moaştele au adus mari minuni: încheierea războiului şi vindecarea ciumei care făcea ravagii la Bucureşti, în perioada lui Caragea, în jurul anului 1815 („Ciuma lui Caragea”).
Sub domnia lui Grigore Ghica, în anul 1827, din cauza unei secete îndelungate, sfintele sale moaşte au fost purtate prin tot oraşul, iar în memoriile colonelului Papazoglu, el însuşi participant la moment, se istorisesc cel mai bine evenimentele din acea vreme: „După ce au ocolit câteva străzi (preoţi şi credincioşi cu racla având trupul Sfântului), când sosiră în capul
Podului Mogoşoaiei, începu să plouă. Vodă şi boierii şi norodul care erau după Sfânt fură udaţi până la piele. Şi ploaia a ţinut trei zile, cu mici întreruperi”.
De atunci, pe vreme de secetă, se scoteau moaştele cuviosului, se făcea un popas de o zi-două în fiecare sat, se săvârşea Sfântul Maslu pe câmp, se săruta sfânta raclă, se rostea predica, mâncau cu toţii pe iarbă şi porneau în procesiune spre satele vecine, iar în fruntea procesiunii mergea un tânăr purtând Sfânta Cruce.
În timpul sau după terminarea slujbei de ploaie, se spune că venea ploaie puternică şi adăpa brazdele pământului lovit de secetă.
Apoi, în anul 1831, oraşul Bucureşti a suferit o epidemie cumplită de holeră, iar preşedintele Divanului Ţării Româneşti, generalul Pavel D. Kiseleff, a cerut ca moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou să fie duse pe Câmpia Filaret.
Potrivit mărturiilor istorice, „din ziua de 15 septembrie şi până la începutul lunii octombrie, numărul morţilor, care până atunci atinsese 160 pe zi, a scăzut repede”.
Despre Cuviosul Părinte Dimitrie cel Nou, numit Basarabov, se ştie că s-a născut în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi – Basarabov, pe valea râului Lom, din părinţi ortodocşi şi iubitori de Hristos.
În copilărie a fost păstor de vite în satul natal, apoi iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a călugărit la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov.
“La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi (…) a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întîi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah(…). El şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna Lui Dumnezeu.
După multă vreme, apa Lomului a venit mare încât a luat şi lemnele şi pietrele dimprejurul ei şi au căzut în apă şi cele două pietre, care erau în apropierea peşterii, împreună cu moaştele sfântului, şi multă vreme au rămas acolo. Vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, şi i-a zis: «Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă – şi i-a arătat locul – eu te voi tămădui pe tine». Sculându-se dimineaţă copila, a spus părinţilor săi visul pe care l-a avut.
Adunându-se mulţi oameni şi preoţi, s-au dus toţi împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină şi cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie” (Vieţile Sfinţilor).
Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie au stat multă vreme în satul Basarabov, săvârşind numeroase minuni şi vindecări.
Între anii 1769 şi 1774, după cum spune Sinaxarul, generalul Petru Salticov a trecut Dunărea şi a pornit război împotriva Rusciucului.
Trecând prin satul Basarabov, generalul a luat sfintele moaşte şi intenţiona să le ducă în Rusia.
Generalul Hagi Dimitrie însă, l-a rugat să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le lase la Bucureşti, unde au rămas ca odor de preţ în Catedrala Patriarhală.
