Breslele medievale
La început, organizarea era simplă, devenind cu timpul rigidă, severă, exclusivistă, concentrată în mâna unei caste înstărite care reglementa reporturile cu ucenicii, calfele sau meșteșugarii săraci. Breasla urmărea primordial să elimine concurență pe piață. Alte scopuri ale acesteia erau: reglementarea producției, desfacerea produselor, procurarea materiei prime, apărarea intereselor profesionale etc. Meșterul nu putea avea mai multe calfe sau ucenici, nu putea avea mai mult de un atelier și nu putea, chiar dacă știa, să practice mai multe meserii. Nu avea voie să aibă decât o prăvălie.
Reglementarea calității produselor era foarte strictă, mergând până la excluderea meșterului din breaslă. Concurența neloială se pedepsea. Nu se tolera atragerea clienților altor meșteri. Breasla conserva producția la nivel mic, local, împotrivindu-se creării de mari întreprinderi. Normele de muncă erau și ele foarte stricte: munca era interzisă pe timp de noapte, și în zilele de sărbătoare când erau închise prăvăliile. Unui meșter nu i se permitea să aibă mai multă materie primă decât avea nevoie.
Breasla a reprezentat o organizație de ajutor reciproc: taxa de intrare, cotizații periodice, donațiile, toate mergeau către breslașii săraci, către familiile acestora rămase fără sprijin financiar, sumele fiind ținute în lada breslei. Breslașii erau obligați să participe la slujbe. Fiecare breaslă avea un steag și un patron spiritual ales dintre sfinții pe care-i cinsteau.
Breasla avea un altar separat în biserica orașului de care aparținea. Breasla avea și atribuții militare: breslașii erau obligați să întrețină turnul și porțiunea de zid care le aparținea. În caz de război, breslașii formau o unitate militară separată. Pe timp de pace, meșterii prestau serviciu de garnizoană.
Breslele aveau statute și tribunale proprii, care se ocupau de neînțelegerile dintre breslași sau de abateri de la norme. Cele mai importante decizii erau luate în casa breslei în timpul adunării, după care se organiza un ospăț. Femeile nu aveau dreptul de a munci în bresle.
Doar condiția de văduva îi permitea femeii să lucreze în domeniul textilelor.
În primele statute de breaslă din 1376 din Transilvania se precizează că ucenicia era obligatorie. Ucenicia se presta doar la un meșter breslaș. Ucenicul trebuia să fie bărbat, să fie fiu legitim. Sașii pretindeau din a doua jumătate a secolului XV ca ucenicii să fie germani pentru a elimina din concurență. După răspândirea reformei, religia devine criteriu obligatoriu. Existau însă și alte obstacole în obținerea condiției de ucenic: originea socială a părinților, învățarea anterioară a unei alte meserii etc. Breslele de regulă își conservau meșteșugul în cercurile restrânse, nepermițând înfiltrarea elementelor străine.
