Evreii în cultura politică a României (XIX-XX)
Din pricina acestui fapt, doar 4.668 de evrei au putut obține cetățenia până la primul război mondial (reprezentând 2% din totalul evreilor din România). Au existat 2 momente în care evreilor li s-a acordat cetățenia în grup (după războiul de independență când au devenit cetățeni 888 evrei și august 1918. În ambele cazuri este vorba despre evrei care au luptat alături de armata română). La 22 mai 1919 a fost adoptată o lege prin care se crea posibilitatea acordării cetățeniei tuturor evreilor. Totuși, abia prin Constituția din 1923 le sunt recunoscute evreilor drepturile civile. În 1867 – circulară emisă de I.C. Brătianu (ministru de Interne) prin care evreii nu se puteau așeza în localitățile rurale, nu puteau să arendeze proprietăți și nici deschide hoteluri și restaurante. Mai mult, evreii erau izgoniți din sate și târguri sau chiar din țară sub pretextul vagabondajului.
Antisemitismul în cultura română are în primul rând conotație economică și în subsidiar una religioasă sau rasială
Apariția și dezvoltarea burgheziei evreiești a creat o concurență, nu întotdeauna favorabilă burgheziei române care, chiar dacă urmărea aceleași interese economice, se confrunta cu mijloace materiale insuficiente. Greutățile cu care se confrunta burghezia română constau în sacrificiile pe care le pretindea procesul de formare, dar și de dobândirea conștiinței de breaslă, ieșirea din mentalitatea medievală, acumularea de capital, volumul mare de muncă.
La apariția interesului în rândul românilor pentru producția industrială de mărfuri și pentru comerț, s-a constatat că în aceste domenii de activitate evreii erau activi și dobândiseră deja o experiență care nu putea fi negată. Astfel, evreii, dincolo de minoritatea care activa în domeniile bancar, comercial și artistic, sunt de regăsit, în majoritatea lor între meseriași unde activau cu avantajul pînă la ½ sec. 19 de a nu plăti patenta – în calitatea lor de sudiți – locuitori aflați sub protecția unei alte țări care beneficiau în această ipostază de anumite avantaje.
Se poate aprecia că la apariția antisemitismului (mai degrabă identificabil în rândul intelectualității decât al majorității populației) au contribuit: starea de criză economică (eșecurile economice au favorizat geneza unei mitologii din care se desprinde exaltarea țăranului și a civilizației rurale, arhaice și eterne, precum și credința că trecutul poartă cu sine modelul ideal al societății populare care trebuie neapărat recuperată); confuziile politice; mentalitatea care a stat la baza definirii statului național (comunitatea de limbă și neam, ideea fraternității, revendicarea acelorași tradiții și obiceiuri, a aceleiași religii și istorii). Substitut al inamicului exterior, evreul era considerat de mitologia antisemită ca fiind dușmanul necesar în interior, împotrivirea față de el făcând mai ușoară asigurarea coeziunii naționale.
