De asemenea, se vorbește și despre încetinirea aprovizionării trupele de front și instalarea panicii în rândul civililor.
Principalul autor al lucrării, căpitanul Luard, a subliniat că atacurile asupra gărilor și podurilor ar trebui să se concentreze și asupra acelor centre de transport aflate la vest din București, pentru a împiedica transportarea refugiaților.
Pe lângă București, Luard a inclus Craiova ca țintă prioritară . Luard știa că refugiații din Basarabia sunt evacuați din București spre Craiova. Ca urmare, un atac împotriva Craiovei ar putea bloca traficul feroviar din vestul României. Raportul Luard identifica șase poduri de importanță vitală pentru români.
Campania aeriană
Pentru o scurtă perioadă, MAAF a lansat o campanie aeriană eficientă asupra podurilor, liniilor de cale ferată și altor obiective legate de transport amintite în documentul de planificare Luard. Atacurile au fost devastatoare. Potrivit unui raport întocmit de Statul Major român în numele Biroului de Servicii Strategice al Statelor Unite după război, loviturile aeriene date ]n perioada 4 aprilie – 18 august 1944 au paralizat capacitatea românilor de a muta trupe și echipamente în toată țara. În perioada respectivă, americanii au distrus 157 de locomotive, 619 autoturisme, 3.010 autoturisme care transportau mărfuri, 1.525 autocisterne.
Câteva luni mai târziu, Ion Antonescu l-a avertizat pe Adolf Hitler cu privire la pericolul pe care îl reprezintă bombardamentul continuu al țării sale . La 5 august 1944, Antonescu anunța: „Am ajuns la concluzia că, dacă Germania nu ne oferă posibilitatea de a ne apăra, România nu poate menține această poziție la infinit, deoarece ar duce la catastrofa ei totală”.
Sfârșitul campaniei
Pe măsură ce prima ofensivă sovietică Iași-Chișinău a fost blocată, Spaatz a primit permisiunea de a se concentra asupra producție de petrol. La 10 mai 1944, sovieticii i-au spus reprezentantului militar al Statelor Unite la Moscova generalul maior John Deane, că, dată fiind stabilizarea frontului românesc, sunt mai interesați de reluarea atacurilor asupra instalațiilor petroliere din apropierea Ploieștiului.
Abia pe 16 mai, sovieticii au subliniat că, deși au rămas deschiși față de campania aeriană împotriva rafinăriilor de petrol din România, ei doreau ca americanii să își continue atacurile aeriene împotriva obiectivelor de transport românești, inclusiv asupra refugiaților. În timp ce o mare parte a bombardamentelor din iunie și iulie1944 s-a concentrat asupra rafinăriilor, au existat momente în care americanii s-au întors și împotriva refugiaților.
La 4 iulie, cel de-al 450-lea grup de bombardiere al Forțelor Aeriene Americane a atacat unul dintre cele șase poduri feroviare majore care deserveau retragerea refugiaților care fugeau din București spre vest, în orașul Pitești. Podul se întindea peste râul Argeș și a permis trenurilor să se deplaseze spre vest spre Craiova. La 10:17, 23 de B-24 ale Forțelor Aeriene Americane au aruncat 57,5 tone de bombe pe pod, distrugându-l. O dovadă clară că și la apogeul ofensivei petroliere împotriva României, refugiații au rămas o țintă.
O concluzie cumplită
În perioada aprilie și mai 1944, forțele aeriene aliate au desfășurat o campanie fără cruțare împotriva infrastructurii României pentru a sprijini ofensiva Uniunii Sovietice. Pe măsură ce situația din România s-a deteriorat, aliații și-au extins campania de bombardament pentru a agrava criza refugiaților. Aliații sperau că bombardamentul va destabiliza România politic, iar refugiații ar putea împiedica traficul feroviar și terestru al forțelor Axei spre front. Bombardierele americane au lovit stațiile feroviare, liniile și podurile folosite de refugiați pentru a fugi de invazia sovietică.
„Înfrângerea Germaniei naziste și a aliaților săi a fost primordială, dar ea nu scuză acțiunile întreprinse de aliați, care pot fi descrise numai ca niște crime de război. Refugiații români erau civili, nu combatanți. Cu toate acestea, aliații au ales să-i transforme în arme pentru a atinge un obiectiv strategic: înfrângerea României. Este important să avem o dezbatere publică despre toate acțiunile întreprinse de Aliați pentru a câștiga al doilea război mondial”, scrie istoricul american Luke Truxal.
