În 1904 i s-a acordat premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, după ce fusese nominalizat de trei ori începând cu 1901.
În 1907, a devenit membru al Academiei Ruse de Ştiinţe. A fost membru de onoare al mai multor societăţi ştiinţifice străine.
În 1915, la recomandarea Academiei Medicale din Paris, i-a fost conferit ordinul Legiunea de Onoare.
Spre deosebire de mulți oameni de știință dinainte de revoluția bolșevică, a fost respectat de guvernul sovietic, și i s-a permis să își continue cercetările până la o vârstă înaintată.
El nu avea o atitudine favorabilă față de marxism, dar ca laureat al Premiului Nobel era văzut ca un atu politic important, și era susținut.
După asasinarea lui Serghei Kirov în 1934, a scris mai multe scrisori lui Molotov, criticând persecuțiile în masă care au urmat, și cerând rejudecarea unor cazuri ale unor oameni pe care îi cunoștea personal.
Fiziologul Ivan Petrovici Pavlov s-a născut la 14 septembrie 1849, la Riazan, capitala guberniei omonime, în familia preotului Peter Dmitrievici Pavlov.
A fost educat la şcoala bisericii din localitate şi apoi a urmat cursurile Seminarului teologic, fără să le termine.
În 1870, s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică pentru a urma cursul de ştiinţe naturale.
A fost foarte pasionat de fiziologie. A elaborat, în al patrulea an de facultate, primul său tratat, o lucrare referitoare la fiziologia nervilor pancreatici, pentru care a primit un prestigios premiu universitar.
Decis să-şi continue studiile, s-a înscris la Academia de Chirurgie Medicală, pe care a absolvit-o în 1879.
Ulterior, a fost numit director al Laboratorului de fiziologie al celui mai faimos clinician rus, S.P. Botkin, fapt ce i-a permis să-şi continue munca de cercetare.
În 1883, şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Nervii centrifugali ai inimii”. Între 1884 şi 1886, a studiat împreună cu fiziologul german Carl Ludwig, în Leipzig.
În 1890, a fost invitat să organizeze şi să conducă Departamentul de Fiziologie al Institutului de Medicină Experimentală din Sankt Petersburg, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.
De-a lungul celor 45 de ani, institutul a devenit unul dintre cele mai importante centre de cercetare fiziologică din lume.
Aici a dezvoltat procedee chirurgicale care i-au permis observarea continuă, în condiţii relativ normale, a funcţiilor diferitelor organe.
Cu o claritate extremă, a arătat că sistemul nervos joacă un rol dominant în reglarea procesului digestiv, această descoperire constituind baza fiziologiei moderne a digestiei.
Rezultatele cercetărilor sale în acest domeniu au fost expuse în 1895 şi publicate în 1897 în lucrarea „Consideraţii referitoare la principalele glande digestive”.
A descoperit reflexul condiţional în urma unui experiment care a inclus câini. Pavlov a observat că secreţia glandelor salivare ale animalelor se producea nu numai la vederea mâncării (reflex necondiţionat), dar şi ca urmare a recunoaşterii unor stimuli din mediul înconjurător asociaţi hranei (reflex condiţional).
De exemplu, salivarea se producea după ce animalele vedeau omul care îi hrănea de obicei sau după folosirea repetată a unui clopoţel pentru chemarea lor la masă.
Astfel, un stimul neutru a devenit un „stimul condiţional”, ca rezultat al asocierii repetate cu un stimul necondiţionat (hrana).
Descoperirea reflexelor condiţionale a jucat un rol important în dezvoltarea curentului psihologic numit „behaviorism”, centrat pe studiul comportamentului şi al relaţiei stimul-răspuns.
Bazele teoriei behavioriste au fost puse de americanul John Watson în jurul anului 1913.
Se crede de obicei că Pavlov anunța aducerea hranei printr-un clopoțel, însă notițele sale arată utilizarea unui număr mare de stimuli auditivi, incluzând fluiere, metronoame, împreună cu stimuli vizuali.
În anii 1990, când savanții occidentali au avut acces la laboratorul lui Pavlov, nu s-a găsit niciunul din aceste obiecte.
Ivan Pavolv s-a căsătorit, în 1881, şi a avut cinci copii.
