Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Bogătașii lumii l-au ales pe președintele chinez Xi. Oligarhia mondială preia modelul chinezesc?
Articole online

Bogătașii lumii l-au ales pe președintele chinez Xi. Oligarhia mondială preia modelul chinezesc?

„Partidul Davos” sfidează lumea întreagă

Mulți spun că „Partidul Davos” conduce deja lumea prin forța financiară uriașă pe care o au nababii care se reunesc de ani buni în stațiunea elvețiană. Chiar dacă anul acesta reuniunea e online din cauza Omicron, șocul e parcă mai mare. Nu de alta, dar Xi, care a deschis reuniunea alături de premierul indian Modi, e principalul responsabil pentru criza de sănătate care a provocat atâtea victime și ne-a dat tuturor viața peste cap.
Nu numai pentru că încercarea sa de a ascunde explozia epidemiei a făcut ca virusul să de răspândească în întreaga lume, dar e responsbil și de multe dintre dezastre globale începând de la deficitul de dispozitive medicale de bază – cum ar fi măști, mănuși și dezinfectanți.
Aceste neajunsuri decurg, de altfel, și din globalizare economică lăudată în ediția din 2017 de Xi Jinping și aplaudată de elita de la Davos, foarte îngrijorată la acea vreme de Donald Trump, dar oarbă la amenințarea globală reprezentată de Beijing.

China, campioana amenințărilor globale

Dar responsabilitățile aplaudatului Xi Jinping nu se opresc aici. Pentru a înțelege acest lucru, este suficient să examinăm lista „provocărilor globale” care, potrivit „Raportului Riscurilor Globale” elaborat de Forum,reprezintă amenințări existențiale pentru destinul planetei. Pe primul loc nu este pandemia, cum ați fi tentați să credeți, ci acel risc climatic despre care ar trebui să-i punem multe întrebări unui Xi Jinping, președintele celui mai lipsit de scrupule stat, Chin fiind cel mai incorigibil poluator de pe planetă. Și chiar dacă vrem să-i identificăm pe cei responsabili pentru disputele geopolitice cu privire la resursele naturale, dispute pe care „Global Risks Report” le numește cea mai mare amenințare la adresa stabilității pe termen lung, suspectul principal nu se schimbă. Beijingul fiind cel care vrea să transforme Africa în propriul depozit de materii prime.
China nu e străină nici de amenințarea cibernetică. China lui Xi Jinping este una dintre navele de antrenament pentru pirateria cibernetică interesată de secretele industriilor occidentale, favorizând transferul lor în seifurile capitalismului de stat chinezesc.
Cât privește drepturile omului, Xi Jinping a închis sute de mii de uiguri în lagărele de muncă din Xinjiang și i-a transformat în sclavipentru a produce bunuri destinate Occidentului. Ca să nu mai vorbim de încălcarea angajamentelor legate de Hong Kong sau amenințările nesfârșite de adresa Taiwanului. Dacă nimeni dintre nababii de la Davos nu-i va pune lui Xi întrebări pe aceste teme, reuniunea online a Forumului Economic Mondial Davos ar fi mai bine să fie ultima”, scrie Gian Micalessin în Il Giornale.

 

Xi exercită o fascinație de rău augur pentru establishmentul occidental

Jurnalistul italian nu abordează o temă dare, cred eu, merită toată atenția. În ciuda înfruntării cu Statele Unite, establishmentul european, în primul rând cercurile politico-financiare sunt efective fascinate de Xi. Și nu pentru succesele remarcabile obținute de China. ci pentru puterea de viață și de moarte pe care Xi o are asupra propriului său popor. Ce și-ar mai dori potentații occidentali să-și poată impune toate interesele- de la vaccinare la politicile legate de energia verde, cu ajutorul uniui stat polițienesc, scuturându-se, o dată pentru totdeauna, de această democrație care-i împiedică să-și vadă visul cu ochii.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola