Din neamul Craioveștilor s-au ridicat, în curs de două secole, cinci domni în scaunul ţării: Neagoe Basarab (foto), Radu Şerban, Constantin Cârmii, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu.
Înrudiți cu Craioveştii mai sunt considerați Basarabi Şerban şi Ştefan Cantacuzino.
Şerban banul a fost o clipă domn în scaun, cum îl arată strănepotul său, Matei Basarab, care menţionează acte „ce au fost date de la moşul nostru Şerban voevod”.
Cei mai mulţi dintre aceștia au avut domnii relativ lungi şi deosebit de importante, aceasta fără a mai socoti aventurile domneşti ale lui Radu Bădica, Drăghici vodă Gogoaşe şi Şerban banul.
Urmaşii Craioveştilor vor avea rosturi politice importante şi în vremile mai noi, păstrând în acelaşi timp o avere uriaşă.
După mărturia lui Paul din Alep, vornicul Preda Brâncoveanu stăpânea singur, în timpul lui Matei Basarab, două sute de sate, fiind cel mai bogat boier al ţării „prin moştenire de la strămoşii săi…, fără egal fie în acest ţinut, fie în altul”.
Ultimul din Brâncoveni, banul Grigore, era considerat, în 1819, personalitatea politică cea mai de frunte a ţării şi „le plus riche de tous Ies boiars en terres”.
Craioveştii sunt familia de boieri cu cele mai multe ctitorii din Ţara Românească.
Dar care să fi fost originea acestei familii, care, cel puţin aparent, ajunge la o mare însemnătate politică peste noapte, la sfârşitul secolului al XV-lea.
După biografia patriarhului Nifon scrisă de Gavriil Protul, Craioveştii fuseseră „un neam căruia îi era numele de moşie Banoveţi, adecă Basarabeşti”.
Nicolae Iorga spune că numele de Băsărăbeşti s-a dat Banoveţilor nu din pricina originii lor, ci pentru încuscrirea acestei familii cu Basarabii, prin Ţepeluş, care ar fi fost căsătorit cu Neaga, sora celor patru fraţi.
