Prima referinţă despre Oraşul Alb se găsește într-o scrisoare a Regelui Carol al V-lea al Spaniei.
În 1526, Hernando Cortes, cuceritorul spaniol al Americii de Sud, s-a referit la aşezările gemene Xucutaco şi Hueitapalan, ca la Orașul Alb.
Se spunea că bogăţiile lui rivalizează cu cele de la Tenochtitlan, vestita şi bogata capitală a aztecilor.
Plecând urechea la aceste zvonuri, Cortes a trimis mulţi oameni în căutarea regatului pierdut, dar aceştia au abandonat curând căutările.
El Dorado
O echipă de arheologi a anunțat, în 2015, că a făcut o descoperire extraordinară în jungla din Honduras.
Arheologii spuneau că au aflat, după mai bine de 500 de ani, locaţia Oraşului Alb al Zeului Maimuţă, şi au găsit artefacte ale unei civilizaţii vechi de mii de ani.
Mulţi au asociat de-a lungul timpului oraşul pierdut cu miticul El Dorado.
În anii 1940, exploratori au discutat cu indigenii şi au aflat că în Oraşul Alb ar fi trăit Zeul Maimuţă.
Theodore Morde a făcut anunţul că a găsit Orașul Alb în anul 1939, dar a murit într-un accident de maşină înainte de a face publică locaţia oraşului dispărut.
Loviți de furia Zeului Maimuță
În ciuda legendelor conform cărora zona este blestemată, autorul american Douglas Preston și un grup de exploratori nu s-au lăsat intimidați.
Grupul, format din exploratori și arheologi americani și hondurieni, a pornit în cercetarea pădurilor tropicale din Honduras și Nicaragua, în speranța că va găsi orașul pierdut.
În timpul călătoriei, exploratorii s-au confruntat cu șerpi răpitori și cu vegetația aproape imposibil de străpuns.
În 2015, ei au reușit să găsească ruinele orașului, dar la scurt timp după aceea au contractat o boală extrem de periculoasă: leishmanioza.
Preston a descris simptomele groaznicei boli:
„Parazitul migrează în membrana mucoasă a cavitatii bucale și a nasului și practic le mănâncă de vii. Îți cade nasul, îți cad buzele și în final față ta devine o rana deschisă gigantică”.
Totuși, exploratorul a afirmat că, deși s-a îmbolnăvit, tot nu crede că este vorba de un blestem și nu regretă deloc experiențăa.
Preston este convins că ruinele Orașului Alb mai ascund multe secrete, dar, după ce a trecut atât de aproape de moarte, nu se grăbea să se întoarcă și să continue săpăturile.
„Este pur și simplu prea periculos”, a spus el, după ce doctorii l-au avertizat că, fără tratament, riscă să-și piardă fața.
Preston n-a fost singurul lovit de sinistrul parazit.
În următoarele câteva luni, peste jumătate dintre membrii grupului au început să aibă simptome și au necesitat tratament.
Preston și-a publicat povestea în cartea „Orașul pierdut al Zeului Maimuță”.
