Mulți europeni și-au cheltuit averile și și-au pierdut viețile în încercarea de a-l descoperi.
După atâtea sute de ani, orașul nu a fost găsit încă, dar mulți continuă să viseze.
Legenda a apărut după ce, în cursul secolului al XVI-lea, exploratorii spanioli au ajuns în America de Sud și au auzit poveștile unor triburi din Columbia.
Potrivit uneia dintre ele, exista o cetate atât de bogată încât totul era construit din aur. Regele acelei cetăți își poleia trupul cu pulbere de aur și, la anumite sărbători, arunca pietre prețioase într-un lac din vecinătate pentru a-l îmbuna pe zeul care locuia în apă.
Exploratorii îl numeau pe acel rege „El Dorado” („Auritul”).
După un timp, El Dorado și tribul său au fost cuceriți de un alt trib mai puternic.
Spaniolii au descoperit aur în acea regiune, ceea ce i-a făcut să creadă că povestea orașului de aur ar putea fi adevărată. Ei au descoperit lacul, pe care au încercat să-l sece pentru a găsi pietrele prețioase de pe fund. Zadarnic, lacul era foarte adânc.
Exploratorul englez Sir Walter Raleigh a încercat în două rânduri să descopere El Dorado, în anii 1600. După o primă tentativă eșuată, el a revenit împreună cu fiul său, Watt Raleigh. A doua tentativă s-a dovedit și mai dezastruoasă, din cauza unui conflict izbucnit între Watt și exploratorii spanioli.
Din cauza acestui conflict, când Raleigh s-a întors acasă cu mâinile goale, în 1618, a fost condamnat la moarte și executat de regele Iacob, din cauză că încălcase un tratat cu Spania, încheiat în 1604.
Mult mai târziu, în anii 1900, un alt explorator englez, Percy Harrison Fawcett, plecat în căutarea lui El Dorado, căruia îi spunea „Orașul Z”.
El și însoțitorii săi au bântuit prin jungla amazoniană, până când li s-a pierdut cu totul urma și nimeni nu a mai auzit de el.
El Dorado și visul de a descoperi această cetate mirifică au făcut subiectul a numeroase opere de artă.
Poate că cea mai impresionantă dintre ele este poemul omonim al lui Edgar Allan Poe. Iată-l reprodus mai jos în excepționala traducere a lui Dan Botta.
Leit în fier,
Un cavaler
Voios a apucat-o,
Pe nori, pe vânt,
Cântând un cânt,
Pe drum, spre Eldorado.
Ajuns moșneag,
Mândrul pribeag,
Pe fruntea-i s-a lăsat o
Umbră, căci el
N-află de fel
Tărâm ca Eldorado.
Și-ntr-un târziu,
De dor pustiu,
Pe umbră-a-ntâmpinat-o:
,,Umbră, grăi,
Ci unde-ar fi
Ținutul Eldorado?”
,,Dincolo de
Ai lunii munți,
Pe-acolo calea-ți ad-o,
În Valea Umbrii,
Dacă umbli
Zorind spre Eldorado.”
