Online

Blestemul „Diamantului Hope”: doar coincidențe sinistre?

 Adrian Pătrușcă
Blestemul „Diamantului Hope”: doar coincidențe sinistre?

În jurul Diamantului Hope sau „Albastrul Fracez” s-a țesut o legendă înfiorătoare. Dincolo de multe invenții, un sâmbure de adevăr există.

Ceva mai mare decât o nucă, orbitorul Hope Diamond este una dintre bijuteriile cele mai faimoase din lume. Cântărind 45,5 carate, acest splendid diamant albastru se află azi în posesia Muzeului Național de Istorie a Naturii din Washington.

În jurul orbitoarei pietre s-a țesut de-a lungul timpului o legendă întunecată. Considerată ca fiind purtătarea unui teribil blestem, ea a adus ghinion multora dintre foștii săi proprietari, inclusiv Ludovic XVI și soția sa, Maria Antoaneta.

Deși originile diamantului sunt învăluite în mit și în mister, se consideră îndeobște că a fost descoperit în India, în mina Kollur din Golconda, astăzi în statul Andhra Pradesh.

Potrivit Institutului Smithsonian, diamantul a fost cumpărat de către un negust și călător francez pe nume Jean-Baptiste Tavernier în jurul anului 1666, care l-a adus la Paris și l-a vândut Regelui Soare Ludovic XIV.

---Jean-Baptiste Tavernier a murit sfâșiat de câini---

Intrată în posesia casei regale a Franței, pietrei i s-a dat o nouă tăietură și a fost inserată într-un mare pandantiv de aur. Ea a fost botezată „Diamantul albastru al Coroanei” sau mai simplu „Albastrul Francez”

Regele Soare și descendenții săi, mai cu seamă Ludovic XV, Ludovic XVI și soția acestuia din urmă, Maria Antoaneta au păstrat diamantul expus și l-au purtat arareori.

Potrivit Smithsonian, în septembrie 1792, în perioada cunoscută sub numele de Teroarea, după Revoluția Franceză, „Diamantul Albastru” a fost furat.

Deși în anii următori nu s-a știut unde s-a aflat, se crede că piatra a fost tăiată în două diamante, dintre care cel mai mare a apărut la Londra în 1812.

Există indicii importante care sugerează că acest diamant a ajuns ulterior în posesia regelui Angliei, George IV. La moartea sa din 1830, datoriile lui George erau atât de mari încât diamantul a fost vândut cu titlu privat pentru a le putea achita.

---Regele George IV a murit dator vândut---

În 1839, el a fost achiziționat de Henry Philip Hope, care i-a dat numele modern și l-a lăsat descendenților.

În prima jumătate a secolului XX a tecut în posesia mai multor proprietari, înainte de a fi oferit Institutului Smithsonian în 1958.

La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, mulți dintre posesorii diamantului au început să țeasă o legendă în jurul acestuia, pretinzând că ar fi blestemat. Aceste povești aveau scopul de a spori celebritatea și odată cu ea valoarea de piață a diamantului, dar în cele mai multe din cazuri au fost exagerări sau invenții.

S-a spus că diamantul ar fi fost inițial smuls dintr-o imagine sculptată sacră a zeiței hinduse Sita, soția lui Rama. Sustragerea diamantului ar fi aruncat asupra tuturor posesorilor săi blestemul Sitei, scrie LiveScience.

Prima victimă a blestemului ar fi fost Tavernier negustorul, care ar fi fost sfâșiat de câini sălbatici.

Blestemul diamantului i-ar fi lovit și pe Ludovic XVI și pe Maria Antoaneta, ghilotinați în 1792 în urma Revoluției Franceze.

---Ludovic XVI și Maria Antoaneta cu copiii---

Una dintre prietenele cele mai apropiate ale Mariei Antoaneta era Maria de Savoia, prințesă de Lamballe, care ar fi purtat și ea „Albastrul Francez”. A sfârșit sfârtecată de mulțimea furioasă pentru că a refuzat să depună jurământ împotriva monarhiei. Moartea ei coincide cu începutul Terorii Iacobine.

--- Prințesa de Lamballe---

Proprietarii ulteriori ai diamantului ar fi fost în numeroase rânduri victime ale ghinionului, ruinii financiare, sinuciderilor, mariajelor ratate, deceselor precoce sau demenței.

De subliniat că până și James Todd, poștașul care a livrat Diamantul Hope la Muzeu pare să fi căzut victima blestemului. La scurt timp după ce a dus coletul, el a fost lovit de un camion și a fost rănit grav. Deși s-a însănătoșit, soția și copilul său au decedat la scurt timp, iar casa lui Todd a ars.

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric