Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Bijuteriile reginei decapitate, vândute cu o sumă amețitoare
Articole online

Bijuteriile reginei decapitate, vândute cu o sumă amețitoare

Bijuterii demne de o regină a gustului

 

Licitația a depășit așteptările organizatorilor, cele două bujuterii ajungând în final să fie adjudecate pentru 7.459.000 de franci elvețieni (8,19 milioane de dolari).

Brățările lungi de 18,7 centimetri și cântărind fiecare 97 de grame fuseseră estimate inițial între 2 și 4 milioane de franci elvețieni. Prețul obținut a fost, în parte, efectul publicității inspirate pe care au făcut-o experții Casei Christie.
„Stilul ei (al reginei Maria Antoaneta) definește estetica unică a curții de la Versailles: opulent și regal, totuși tineresc și romantic. Un creator de gust extraordinar, și atunci și acum”, a declarat președintele Christie’s Europe, Francois Curiel.
Cunoscuta casă de licitații a mizat atât pe frumusețea bijuteriilor, cât și pe valoarea lor istorică.

Au tot farmecul Vechiului Regim

„Proveniența lor regală este impecabilă; nu numai că linia de moștenire este neîntreruptă și poate fi urmărită începând cu 1776, dar brățările au fost reprezentate în două picturi istorice celebre.
Aceste brățări au călătorit în timp pentru a ne povesti cea mai importantă epocă a istoriei Franței, cu strălucirea, gloria și dramatismul ei.
Nu numai că diamantele sunt extraordinare, nu mumai că Marie Antoinette le-a avut la un moment dat , dar… brățările curg pur și simplu, ca și cum ar fi de mătase.

Sunt piese extraordinare, care au fost făcute pentru a fi purtate, purtate de o femeie și pentru a fi purtate cu plăcere. Se vede că iubea diamantele, se vede că a fost o pasiune, se reflectă în aceste două brățări”, a declarat specialistul în bijuterii al Christie’s, Marie-Cecile Cisamolo, .

Când regele Ludovic al XVI-lea, soția sa Marie Antoinette și copiii lor au încercat să fugă de Revoluția Franceză în martie 1791, bijuteriile regale au fost scoase ilegal din țară.
După moartea reginei, au fost trimise rudelor din Austria ale reginei și au fost transmise de-a lungul generațiilor, scrie Maria Antonieta, ultima regină a Franței înainte de Revoluția Franceză, a fost ghilotinată la Paris, la vârsta de 37 de ani, în octombrie 1793, notează France 24.

Registration

Aici iti poti reseta parola