Timp de câteva minute, Stinnes rămase tăcut, ca şi cum ar fi meditat asupra unei noi probleme.
„Nu ştiu” răspunse el în cele din urmă şi tăcerea se întinse grea până la capătul drumului.
Muri în Aprilie, 1924, exact în momentul când imperiul său se afla înaintea prăbuşirei. Preţurile nu se mai ridicau dela o lună la alta. Marca se stabilizase. Venise deflaţia şi cu ea luă sfârşit epoca acestui „om de paie”.
„E un monstru”
Părerile asupra lui erau foarte .împărţite. Pentru unii era un mare patriot, care tonificase Germania, prin marea desvoltare pe care o dăduse industriei. Pentru alţi însă, era o ameninţare sinistră.
„E un monstru” spunea cutremurându-se cultul şi liberalul Rathenau, a cărui ceartă cu Stinnes răsunase în întreaga Germanie, în anii de după râsboi. „Când spune Germania, înţelege cărbuni; când recomandă răsboiul cu submarine, se gândeşte că scufundarea unui număr cât mai mare de vase, va ridica valoarea tonajului său”.
I se imputa că încurajase inflaţia fără a ține seamă de dezastruoasele-i efecte asupra întregei aparaturi economice a Germaniei, numai pentru că el personal trăgea foloase din această situaţie.
Liberalii germani, oameni pentru cari viaţa umană valora mai mult decât banii, pretindeau că realizase câştiguri fomidabile, vânzând inamicului, printr’un intermediu neutru, materiale de răsboi şi chiar muniţii
În ce priveşte activitatea sa politică, s’a spus adesea că Stinnes a fost unul dintre primele sprijine ale lui Hitler. Nu există însă dovezi’ c’ar fi dat bani acestui conducător.
Dar se pare că în 1923 a fost implicat în maşinaţiunile regaliste ale lui Hitler şi Ludendorff. E însă foarte îndoelnic că a făcut-o din dragoste pentru Coroană.
Ceeace voia el, era să anihileze cu ajutorul mişcărei naţionaliste, elementele liberale care, sub conducerea lui Stresemann, încercau să treacă o parte din averile lui Stinnes în patrimoniul Germaniei falite.
Hitler şi Stinnes aveau aceeaşi adversari şi aceleaşi antipatii: liberalii, catolicii şi evreii. Ura de moarte aceste grupări şi rezista cu toată forţa pe care i-o dădeau gazetele şi averea sa proectului ce se făcuse de-a se impune cu dări mari industria, în speranţa unei asanări financiare.
În 1923, Stinnes era unul dintre susţinătorii partidului Naţionalist, care propunea o dictatură fascistă şi abandonarea oricărei reforme financiare.
