Toţi aceştia realizaseră averi gigantice, exercitând o formidabilă dictatură financiară. Toţi se credeau infailibili.
Iată o parte din ce scria revista despre Hugo Stinnes, născut în 1870:
Vastul imperiu clădit de Stinnes s’a prăbuşit imediat după moartea sa.
Păcatul acestui om care a dominat Germania în primii ani de după Răsboiul Mondial, a fost „viciul achiziţiei”. A început cu cărbuni în valea Ruhrului şi a intrat în fier, oţel şi muniţii, realizând câştiguri fabuloase, în vreme ce armatele Kaiserului său continuau nesfârşita serie a unor ofensive zadarnice.
După încheerea păcei Stiness îşi întinse tentaculele nebuneşte. La un moment dat, averea sa se cifra la 50.000.000 de dolari. În serviciul său direct sau indirect se aflau 700.000 de oameni iar sfera influenţei sale era virtualmente „întreaga lume”.
Din regiunile petrolifere scandinave, argentine şi ruseşti, veniau torente de telegrame şi scrisori expediate de agenţi la sediul său din Berlin.
Numele lui era foarte rar pomenit.
El era „Der Principal”, personagiul dela care emanau ordinele şi care prefera să planeze într’o sferă superioară, misterioasă şi uneori sinistră.
Cariera sa financiară a început cu speculaţii asupra cărbunilor, dar când s’a ivit perioada de inflaţie, a utilizat o parte din banii câştigaţi în cursul răsboiului pentru a cumpăra mine, fabrici, şi uzine în toate părţile Europei. Stinnes stăpânia jumătate din industria electrică a Germaniei.
Fabrica aproape totul, dela materii chimice până la locomotive şi automobile. Poseda bănci, ziare şi teatre, hoteluri, păduri şi terenuri petrolifere. Era atât de mare, încât înghiţise Germania, iar mâinile sale — negre, puternice şi păroase, ca de minier acaparaseră finanţele, şi industria Germaniei, politica şi relaţiunile ei cu străinătatea.
