În noiembrie 1577, el se intitula „Ioan cu mila lui Dumnezeu Domn al țerii Moldovei și moștenitor adevărat”, după ce l-a alungat pe slăbănogul Petru Șchiopul.
Încercarea lui Petru Șchiopul de a smulge Domnia din mâinile îndrăznețului aventurier îl duse la înfrângerea de la Docolina.
Când, însă, în luna decembrie, îi sosiră lui Petru ajutoare de la begii dunăreni și de la ardeleni, Ioan Potcoavă (în imagine), simțindu-se prea slab, trecu Nistru și se predă lui Nicolae Sieniawschi, paladinul Rusiei, care nu întârzie să-l ducă la Ștefan Bathory, regele Poloniei.
Acesta ca să-și dovedească prietenia față de turci, tăie, în mod mișelesc, capul frumos al viteazului.
Alt frate
În prima zi a lui 1578, Petru Șchiopul a intrat în Iași, dar nu se bucură multă vreme de Domnie.
La 3 februarie trece Nistru, înconjurat de cazaci, un alt aventurier, Alexandru, care se dă fratele lui Potcoavă. El profita de acele vremuri tulburi în care vitejia și tupeul te puteau răsplăti cu premiul cel mare: scaunul de Domn.
Petru fugi din calea noului pretendent.
Stăpânirea lui Alexandru Vodă ținu abia o lună.
Petru se întoarse cu ajutor din Ardeal, însoțit de Daud, begul de Silistra, și asedie cetatea Iașiului, unde se închisese Alexandru.
Scrisoarea lui Daud către Ștefan Bathory
Daud îi descria, într-o scrisoare, lui Ștefan Bathory luptele care s-au sfârșit cu capturarea lui Alexandru:
„Prietene, craiu Poloniei, credincios adevărat al puternicului Împărat, rege al regilor și stăpânitor de țări! Dumnezeu să-ți prelungească viața.
Ajungând acolo scrisoarea mea, care spune adevărul, să știi Măria Ta următoarele:
Înainte de asta a pătruns în Moldova, care s-a rupt de turci, un tâlhar cu numele Ivanco, pe care l-au prins în Polonia. El a fost cuprins drumurile din împrejmuirea Benderului, iară între boierii moldoveni și între săraci a făcut multă stricăciune.
După aceia iarăși a intrat în Moldova un frate al lui, Alexandru, cu niște lotri; adunătură de păstori, de robi din Turcia, poloni, boemi.
Eu cu trei begi ne-am sfătuit și i-am ieșit în cale. N-aveam cu noi tunari, nici mașini de război; cu toate acestea am mers asupra lui, dinainte și dindărăt, și am luptat până seara, dar nu i-am putut face nimic.
În urmă s-a retras dinaintea noastră și a intrat în târgul Iașilor. Noi l-am împresurat și împreună cu oastea moldovenească l-am păzit mereu, în vreme ce ne-am pregătit mai bine de luptă (…)
Ziua și noaptea i-am tot pisat. Am ucis un lotru cu numele Șac. Auzind acestea, cei din cetate și-au pierdut curajul și s-au arătat gata să se predea. Au și aruncat la noi scrisori, dar noi n-am voit să știm de ele.
Atunci într-o noapte, pe la oara 4, s-au ridicat toți cei ce se aflau în Curte și prin biserici și, ieșind pe o ușiță, au trecut peste un lac înghețat și au luat-o la fugă pe marginea codrului (…)
Cu ajutorul lui Dumnezeu și al lui Mahomed, dintre dușmani n-a scăpat niciun om. Cu ajutorul tuturor sfinților i-am potopit pe toți, spre slava puternicului împărat. Și Dumnezeu a întunecat fața lor: pe cei prinși i-am tăiat cu săbiile și, luându-le steagurile și tobele le-am dus la Iași”.
Printre cei prinși era și Alexandru. În total, turcii au socotit că au tăiat 1000 de capete.
Sursa, V. Motogna, Ceva nou despre Alexandru-Vodă, fratele lui Ioan Potcoavă (1578), Revista istorică, 1926
