Aventura Rusiei în America de Nord. De ce au abandonat planul pentru Alaska?
La mijlocul secolului al XVIII-lea, în timp ce coloniștii britanici începeau să populeze în mod constant coasta de est a Americii de Nord, o putere mondială în plină expansiune încerca să stabilească așezări pe îndepărtata coastă de nord-vest a continentului: Rusia.
Încă de la victoria sa din 1721 în Marele Război al Nordului, care a consacrat Rusia ca forță militară dominantă a Europei – și a determinat o declarație oficială că țarul său, Petru cel Mare, conducea un imperiu cu drepturi depline – Rusia a lucrat în mod activ pentru a-și extinde amprenta globală.
Pentru a face acest lucru, Petru și moștenitorii săi au recunoscut că ar trebui să privească spre est – spre Oceanul Pacific și dincolo de acesta, spre ceea ce astăzi sunt Insulele Aleutine și coasta Alaskăi. Atracția? Nu doar șansa de a cuceri mai mult pământ, ci și oportunitatea de a menține dominația rusă asupra profitabilului comerț cu blănuri, care, la apogeu, în timpul vieții lui Petru cel Mare, reprezenta peste 10% din veniturile totale ale imperiului, potrivit lui Benson Bobrick, autorul cărții East of the Sun: The Epic Conquest and Tragic History of Siberia (Cucerirea epică și istoria tragică a Siberiei).
Bering traversează strâmtoarea
Exploratorii și vânătorii ruși erau conștienți de potențialele bogății care se aflau la est încă de la mijlocul secolului al XVI-lea. Dar abia în 1725 cartograful și navigatorul Vitus Bering, de origine daneză, însărcinat de coroana rusă, a pornit să exploreze teritoriile din nordul Pacificului, locuite de mult timp de populațiile indigene, și să le revendice pentru imperiu.
Bering a demonstrat că Siberia se întindea mult mai mult spre est decât se credea și că era posibil să se navigheze prin apele arctice din nordul Rusiei și să se ajungă la Pacific. El a pornit într-o explorare de un an pentru a cartografia Insulele Aleutine și coasta Alaskăi, un prim pas necesar pentru ocuparea și colonizare. Teritoriul, a descoperit el, era imens, iar vremea, îngrozitoare.
Bering a dovedit că era posibil să se ajungă în Alaska – și în puncte mai la sud – și să se stabilească acolo posturi comerciale și așezări. De fapt, doar un canal îngust despărțea teritoriile terestre din Siberia și Alaska. Dar, deși acele strâmtori au fost denumite în cinstea lui Bering, acesta nu a trăit pentru a se bucura de această onoare. A murit în 1741, în timp ce era izolat pe o insulă.
Comercianții de blănuri se grăbesc să vină și să întemeieze așezări
Vremea înghețată, cețoasă și furtunoasă din nordul Pacificului nu i-a împiedicat pe antreprenorii ruși din domeniul comerțului cu blănuri să finanțeze călătoriile în Alaska, după ce cererea puternică a epuizat stocul de piei și blănuri din Siberia. Mai mult de 40 de comercianți au sponsorizat noi expediții între 1740 și 1800, iar vânătorii de animale s-au întors încărcați cu piei de vidre și foci.
Aceste întreprinderi profitabile au sporit interesul Rusiei de a stabili baze în Alaska pentru a-și susține pretențiile teritoriale și pentru a sprijini expedițiile de vânătoare de blănuri. Într-adevăr, un negustor siberian notabil și comerciant de blănuri pe nume Grigori Ivanovici Șelicov a fost cel care a fondat în cele din urmă prima așezare permanentă a Rusiei în Alaska, în Insula Kodiak, în 1784.
Shelikhov și-a expus filosofia colonială într-o scrisoare adresată unuia dintre ajutoarele sale doi ani mai târziu, instruindu-l pe acesta din urmă să „subjuge” populațiile indigene, pe care le descria ca fiind inferioare și leneșe. „Fiecăruia dintre ei trebuie să i se spună că oamenii care sunt loiali și de încredere vor prospera sub conducerea împărătesei noastre (Ecaterina cea Mare), dar că toți rebelii vor fi exterminați în totalitate de mâna ei puternică”, a scris el. Șelihov demonstrase deja această filozofie atunci când i-a urmărit pe primii localnici, poporul Alutiiq din Kodiak, până la un avanpost îndepărtat cunoscut sub numele de Awa’uq, sau Refuge Rock. A măcelărit sute de oameni și a luat mai mulți ca ostatici.
Relația dintre colonizatorii ruși și populațiile indigene a rămas instabilă. În timp ce comunitățile locale făceau comerț cu negustorii ruși, acestea s-au împotrivit cu înverșunare invadării terenurilor lor de către ruși și prozelitismului misionarilor ortodocși. Dar, în timp ce războinicii nativi Tlingit au distrus mai multe avanposturi rusești în 1802, colonizatorii au recâștigat controlul în urma bătăliei de la Sitka, doi ani mai târziu.
Coloniștii ruși se luptă să supraviețuiască
Shelikhov, care s-a întors la Sankt Petersburg pentru a primi laude și onoruri din partea Ecaterinei cea Mare, l-a numit pe Alexandru Baranov să gestioneze noile sale întreprinderi comerciale din Alaska în absența sa. Mai întâi în calitate de reprezentant al lui Șelikhov, iar mai târziu ca prim director al Companiei Imperiale Ruso-Americane (RAC) – conducător de facto al noii colonii – Baranov a mutat baza rusă din Alaska la Pavlovskaya (redenumită ulterior Kodiak) și a înființat noi așezări.
El avea o nouă misiune, mai extinsă: Nu numai că era responsabil de menținerea profitabilului comerț cu blănuri, dar și de stabilirea dominației politice și religioase rusești în regiune. A adus oameni din Rusia continentală în încercarea de a înființa ferme în Yakutat, a construit forturi, a deschis fabrici de cherestea și tăbăcării și a început să dezvolte rezervele de cărbune și de minereu de fier.
Cu toate acestea, comunitatea rusă din Alaska s-a luptat din răsputeri pentru a supraviețui. Condițiile de trai erau dezastruoase, după cum a relatat un alt aventurier notabil din Alaska, Nikolai Rezanov.
Nesiguranța alimentară a fost o problemă majoră. După ce Tlingit i-a masacrat pe coloniștii din Yakutat, coloniștii din Alaska au devenit din nou aproape în întregime dependenți de proviziile din Siberia – care uneori ajungeau stricate și adesea nu ajungeau deloc. În iarna 1805-1806, când Rezanov a sosit în colonie într-un turneu de inspecție, și-a găsit compatrioții ruși în pragul foametei.
Spre sud, spre California
Rezanov a cumpărat o corabie de la negustori americani și a pornit în căutarea de provizii pentru compatrioții săi. Avea un interes direct în supraviețuirea și extinderea coloniei: Nu numai că era un imperialist rus înfocat, dar prima sa soție fusese fiica lui Grigori Șelicov, Anna, ceea ce îl făcea acționar în noua întreprindere de stat. Așa că, atunci când s-a îndreptat spre sud, spre așezările spaniole din California, nu căuta doar provizii. El căuta noi oportunități.
S-a întors triumfător, după ce a reușit să sfideze cu succes interdicția spaniolă de a face comerț cu străinii și a schimbat unelte fabricate în Rusia cu grâu și alte produse alimentare. Rezanov a mers mai departe decât se aștepta oricine: Se căsătorise cu fiica adolescentă a guvernatorului spaniol și primise aprobarea preliminară pentru o relație comercială oficială între San Francisco și alte așezări spaniole și colonia rusă.
Rezanov a îndemnat RAC să se extindă și mai mult. La nord de așezările spaniole din regiunea californiană, le-a spus el colegilor săi ruși, a întâlnit pământuri pe atunci nerevendicate de alte puteri europene. El a declarat că acestea sunt ale Rusiei. În timp ce Rezanov a murit pe drumul de întoarcere la Sankt Petersburg, Baranov i-a ascultat sfatul. În 1812, el a înființat Fort Ross, în ceea ce este astăzi comitatul Sonoma, ca cel mai sudic avanpost al Rusiei în America de Nord.
Rusia se retrage și vinde teritoriile
Totuși, expansiunea geografică nu a putut salva colonia rusă din Alaska. În momentul în care a fost înființată, vânătoarea excesivă făcuse deja ravagii în rândul populației de vidre de mare, ceea ce constituia scopul proiectului. Cu profiturile din comerțul cu blănuri în scădere și cu alte puteri coloniale care intenționau să frâneze expansiunea rusă și să obțină propriile câștiguri teritoriale, liderii ruși au început să regândească viabilitatea coloniei din Alaska. În 1862, țarul a refuzat să reînnoiască mandatul RAC. Câțiva ani mai târziu, Rusia și-a vândut pretențiile sale teritoriale din Alaska Statelor Unite pentru 7,2 milioane de dolari.
