Mai mulți istorici au studiat efectele măsurilor de austeritate aplicate în Germania între 1930 și 1932 și rolul lor în ascensiunea nazismului. Însă este pentru prima dată când acest fenomen este studiat de economiști.
Profesorii de economie Gregori Galofre-Vila, Christopher M. Meissner, Martin McKee și David Stuckler de la universitățile Bocconi din Milano, Davis din California și universitatea din Londra, au analizat datele voturilor din 1024 circumscripții electorale, între 1930 și 1935, pentru a afla în ce măsură rigoarea financiară impusă de cancelarul Heinrich Brüning – reducerea cheltuielilor publice și creșterea impozitelor – a afectat votul germanilor.
„În conformitate cu modul în care măsurăm austeritatea și în conformitate cu alegerile analizate, fiecare ecart de 1% în termeni de creștere a austerității este asociat cu o creștere de 2% până la 5% a voturilor pentru naziști”, scriu autorii citați într-o lucrare publicată de National Bureau of Economic Research.
Hitler era perfect conștient că politicile lui Brüning lucrează în favoarea sa. În 1932, el scria un pamflet care a circulat intens în epocă, al cărui final suna astfel:
„Deși nu aceasta a fost intenția, acest decret de urgență va ajuta partidul meu să câștige și va pune capăt iluziilor sistemului actual.”
În 1933, noul cancelar a implementat o serie de stimuli fiscali și din nou efectul a fost rapid: naziștii au pierdut zeci de locuri în Reichstag din iulie până în noiembrie.
Iar concluzia celor patru economiști este cât se poate de limpede:
„Coaliția care a permis unei majorități să formeze un guvern în martie 1933 nu ar fi putut fi constituită dacă politica fiscală ar fi fost mai expansionistă.”
Un avertisment pentru promotorii ridicării austerității la rang de dogmă în Uniunea Europeană astăzi.
