Atestarea Carpilor
În Geografia lui Ptolemeu, carpii sunt menționați sub denumirea de Karpianoi, undeva între bastarni și peucini. Tot Ptolemeu mai menţionează undeva în zona Nistrului pe harpi, „Arpioi”, şi un oraş ce le poartă numele, Arpiß póliß.
Multe așezări ale carpilor au fost descoperite în zona subcarpatică și în Podișul Moldovei, precum la Poienești sau Poiana Dulcești, locuințele lor fiind de doua tipuri: bordeie sau de suprafață, lipsind așezările fortificate. Din cele 50 de morminte carpice s-au cercetat circa 1500 morminte. Ritul funerar predominant era incinerația, cu depunerea resturilor cinerare în urne sau direct în groapă.
Carpii practicau agricultura, creșterea animalelor, dar și unele activități meșteșugărești, precum olăritul sau obținerea și prelucrarea fierului, și îndeletniciri casnice, precum țesutul. Descoperirile arheologice (ceramica) demonstrează caracterul pregnant dacic al culturii carpice. Pe baza descoperirilor arheologice se poate afirma caracterul militar și politic al organizării carpilor. Drept dovadă stau tezaurul de vase de argint de la Muncelul de Sus, piesele de harnașament din bronz de la Săbăoani sau inventarul unei urne funerare de la Pădureni, unde s-au găsit fragmente de țesătura cu fire de aur aparținând probabil unei nobile carpe.
Carpii nu apar printre popoarele împotriva cărora a luptat Marcus Aurelius menționate în Historia Augusta, trâind în anonimat până în secolul III p. Chr. După campania costobocă din 170, carpii încep să se afirme
Unii cercetători mai cred și astăzi că seminția carpilor s-a afirmat mai devreme, bazându-se pe o lectură eronată a unei inscripții de la Oescus din Moesia Inferioară, prin care împăratul Caracalla îl recompensa în două rânduri cu bani și prin ridicarea în rang pe T. Aurelius Flavinus, mai întâi pentru bravura arătată în lupta cu cennii în 213, nu împotriva carpilor, iar a doua oară pentru îndeplinirea unei misiuni la Tyras, însă împotriva unui dușman nemenționat, posibil carp sau de neam „scitic”.
Carpii apar menționați în biografia împăraților Maximinus și Balbinus din Historia Augusta, când atacă Moesia Inferioară alături de goți. de la Petrus Patricius (Istorii, 8) aflăm că Tullius Menophilus, guvernatorul Moesiei Inferioare, caută să-i dezbine, refuzând carpilor plata subsidiilor, deşi ei pretindeau că sunt “mai vrednici decât goţii”; în cele din urmă, “ei sau retras înfuriaţi, şi timp de trei ani cât a condus Menophilus provincia, au rămas liniştiţi”, după care au participat la invazia din 242 asupra provinciilor sud-dunărene, fiind zdrobiții de împăratul Gordian III, care se îndrepta spre Orient. Din biografia împăratului reiese totuși că respectivii carpi n-au participat la invazie.
În anii următori carpii participă la acțiuni de jaf alături de alte seminții scitice. În vremea lui Aurelian, după zdrobirea goților în 268 de Cladius II, carpii par a întreprinde o acțiune independentă, când sunt înfrânți în Dobrogea, împăratului fiindu-i acordat de senat titlul de Carpicus Maximus.
Informații despre carpi avem și de la Eusebiu din Cezareea, atât în Chronicon, în 295 carpii fiind strămutați, alături de bastarni, știre confirmată și de alte izvoare, cât și în Historia ecclesiatica, în care e menționat edictul de toleranță al lui Galerius din 311, în care împăratul poartă pentru a șasea oară titlul de Carpicus Maximus, știre confirmată de două diplome militare, cea de la Aveliona din 7 ianuarie 304 și cea de la Campagnatico din 7 ianuarie 306.
O altă mențiune despre carpi datează din vremea lui Theodosius, din 381, printre popoarele învinse de împărat fiind menționte de Zosimos și carpii. Carpodacii despre care ne vorbește sursa e posibil să fi fost carpii și dacii pătrunși pe teriotriului fostei provincii în perioada Gallienus-Aurelianus. Reprezentau probabil o forța militară încă puternică, goții pătrunzând sporadic.
