Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Ascultați cum suna cel mai vechi corn din lume, acum 18.000 de ani!
Articole online

Ascultați cum suna cel mai vechi corn din lume, acum 18.000 de ani!

Oamenii de știință au făcut să se audă pentru prima dată sunetul celei mai vechi cochilii muzicale descoperite în Europa.

Obiectul, vechi de 18.000 de ani, provine din grota pictată de la Marsoulas, în Pirinei.

O adevărată comoară dormea în depozitele Muzeului de Istorie Naturală de la Toulouse.

Această cochilie, lungă de 31 de centimetri, descrisă ca un „vas pentru apă”, la descoperirea ei în 1931, la intrarea în grota pictată de la Marsoulas, și-a dezvăluit adevărata menire arheologilor, care și-au făcut publică descoperirea în Science Advances.

Departe de a servi ca vas, cochilia din familia Charonia lampas, o moluscă ce poate fi găsită și astăzi în Golful Gasconiei, era un instrument de suflat.

Este prima cochilie muzicală identificată din perioada paleolitică, un obiect contemporan cu ocuparea grotei pictate din Pirinei de către oamenii din Magdalenian, acum 18.000 de ani.

„Se știe de câteva zeci de ani că oamenii din Paleolitic aveau o cultură muzicală. Cele mai vechi instrumente de suflat cunoscute sunt fluierele din os fabricate din oase de vultur și datate în urmă cu 35.000 de ani, cele de la Isturiz, în Țara Bascilor, și cu 40.000 de ani, cele de la Hohle Fels, în Germania. Însă nici o cochilie muzicală nu fusese descoperită până acum”, afirmă Carole Fritz, directoarea Centrului de Cercetări și Studii de Arte Preistorice.

Aceasta a vorbit despre uluirea sa când a auzit sunetul produs de cochilie într-o bună zi a anului 2018.

„Eram pe cale să inventariez obiectele descoperite în diferite pături stratigrafice la grota de la Marsoulas, pentru a stabili o cronologie exactă a sitului, când Guillaume Fleury, responsabil cu colecțiile preistorice ale muzeului, mi-a spus, arătându-mi cochilia: «Știi că scoate sunete frumoase?» Nota gravă pe care a produs-o mi-a tăiat răsuflarea. Nu putea proveni decât de la un instrument de suflat… Iar orificiul din vârful cochiliei, prin care colegul meu suflase, nu putea să fi apărut acolo întâmplător.”

O examinare amănunțită a cochiliei a permis să se ateste că ea a fost adaptată de oamenii magdalenieni din Marsoulas pentru a o transforma într-un aerofon – un instrument muzical de suflat.

„Specialiștii mi-au confirmat: aceste cochilii sunt de o foarte mare duritate și este imposibil ca vârful cochiliei – numit și apex – a fost separat accidental la acest obiect”, spune Carole Fritz.

Un al doilea orificiu, practicat în interiorul cocchiliei, la nivelul celei de-a doua spire, și dezvăluit de o tomografie realizată la platforma de imagistică a Centrului Național de Studii Spațiale al Franței.

O altă modificare vizibilă: marginea exterioară a pavilionului cochiliei a fost cioplită, pentru a fi făcută mai îngustă.

La invitația cercetătorilor, un cântăreț profesionist la corn a suflat în cochilie, iar analiza frcvențelor produse a permis identificarea a trei sunete apropiate de notele do, do diez și re.

„Nu a reușit să scoată mai mult, deoarece marginea tăiată a orificiului îl împiedica să-și poziționeze buzele”, comentează Carole Fritz.

„Însă notele emise de cochilie au confirmat intuiția noastră: ne aflam într-adevăr în prezența unui instrument muzical!”

În ce cadru se cânta la cochilie de la Marsoulas?

„Probabil că nu era un obiect de uz cotidian. Urmele de puncte roșii, vizibile în interiorul pavilionului, asemănătoare punctelor roșii ale bizonului pictat pe pereții grotei, ne fac mai degrabă să presupunem o utilizare ceremonială a acestui instrument”, afirmă Emmanuel Kasarherou, directorul Muzeului du Quai Branly.

Aceste elemente evocă cochiliile bogat decorate din Insulele Marchize sau din Japonia, la care se cântă pentru a însoți ritualuri precise.

Ascultați AICI sunetele cântate de muzicianul profesionist la cochilia din Marsoulas

Registration

Aici iti poti reseta parola