Așa a fost la Verdun!

 

„Ca la Verdun!” este expresia prin care cei mai mulți dintre noi descriem o luptă grea pe care a trebuit s-o dăm.

Pe această cale de acces au fost livrate peste 25.000 de tone de material şi circa 90.000 de soldaţi au fost transferaţi în această parte a frontului.

Au fost utilizate circa 6.000 de vehicule şi a fost transferată peste 66% din totalul armatei franceze.

Avea doar 7 metri lăţime şi o lungime de 56 de km, artizanul acestei soluţii logistice fiind generalul Philippe Petain.

Fortificațiile

Un rol exponenţial în derularea acestei confruntări l-a îndeplinit linia de fortificaţii, realizată în secolul al XVII-lea, compusă din numeroase forturi, de arhitectul militar Sebastian le Prestre de Vauban.

Complexitatea şi dispunerea acestora a obligat statul major german să utilizeze enorme mijloace umane, materiale şi financiare pentru depăşirea lor în cadrul planului tactic de luptă de la Verdun în 1916.

Ulterior, în perioada interbelică, această linie de fortificaţii de la Verdun avea să fie cuprinsă în amplul sistem de fortificaţii Maginot, realizat ca urmare a demersurilor deputatului Andre Maginot de deblocare, prin vot în parlament, a unei sume importante de finanţare a sistemului de apărare fortificat al Franţei.

 Posibilitatea angajării forţelor aliate pentru străpungerea dispozitivului german fusese discutată, la 6 decembrie 1915, cu prilejul conferinţei de la Chantilly, ofiţerii de comandament britanici şi francezi hotărând lansarea unei ofensive de anvergură în zona Flandra.

Obiectivul ţintea spargerea liniilor germane şi renunţarea la războiul de poziţionare către un conflict de mişcare.

În ianuarie 1916, generalul Joseph Joffre, şeful statului major al armatei franceze, obţine agrementul britanicilor pentru desfăşurarea atacului în zona Picardie, pe râul Somme.

„Operaţiunea Judecata”

Pe fondul pregătirilor aliate de lansare a ofensivei, comandamentul german a pus în aplicare decizia din 24 decembrie 1915 asumată sub numele de cod „Operaţiunea Judecata”, declanşând, la 21 februarie 1916, bătălia de la Verdun, printr-un masiv atac al artileriei germane, dublat în după-amiaza acelei zile de lansarea ofensivei terestre cu unităţi consistente de infanterie.

Regiunea fortificată Verdun cuprindea numeroase forturi aşezate în linii succesive de apărare.

Comandamentul francez nu a acordat atenţia cuvenită informaţiilor privind masarea trupelor germane în această zonă, alocând întâietate pregătirilor pentru declanşarea ofensivei de pe Somme.

Generalul Philipe Petain a fost însărcinat cu organizarea întregului dispozitiv de apărare, la doar câteva zile de la declanşarea ostilităţilor la Verdun, în data de 24 februarie 1916, emiţând ordinul prin care a interzis orice formă de retragere din faţa inamicului şi dispunerea unei apărări avansate pe linia Froideterre-Souville-Tavannes.

Un adept al războiului defensiv, Petain a aşezat întregul dispozitiv de luptă atât sub forma grupurilor armate cât şi a corpurilor armate.

A cerut, de asemenea, angajarea la Verdun a 80% din diviziile infanteriei forţelor armate franceze şi l-a însărcinat pe comandantul Charles de Tricornet de Rose cu formarea unei unităţi aeriene, primul grup de vânătoare al armatei franceze reunind cei mai buni piloţi, pentru acţiuni de supraveghere şi recunoaştere a poziţiilor inamice.

La 26 februarie 1916, prin măsurile luate în plan operaţional, linia frontului fusese stabilită, după pierderea a câtorva forturi.

Declanşarea ostilităţilor în prima bătălie de pe Somme a determinat gestionarea în comun a forţelor armate franceze, Petain văzându-se nevoit să reconfigureze, din punct de vedere al mijloacelor logistice implicate, consolidarea dispozitivului de la Verdun.

După încercări consecutive ale unităţilor armatei germane de străpungere a liniei frontului, una dintre acestea consemnate la 22 mai 1916 prin asaltul nereuşit asupra Fort Douaumont, comandamentul german cere reluarea ofensivei pe linia Souville-Tavannes.

La 7 iunie 1916 a fost vizat Fort Vaux şi s-au trimis structuri armate consistente către Fort Souville.

Presiunea desfăşurării ostilităţilor pe celelalte teatre de operaţii, prin victoria înregistrată pe frontul estic de generalul rus Aleksei Brusilov, cunoscută în istoria Primului Război Mondial drept ”ofensiva Brusilov”, şi totodată privind declanşarea ofensivei de pe Somme la 1 iulie 1916, a constrâns înaltul comandament german să facă faţă situaţiei de la Verdun cu forţele avute la dispoziţie, primind suplimentar doar câteva divizii de pe frontul de răsărit.

Ecoul bombardamentelor nemiloase de pe Somme putea fi auzit la Verdun, întreaga atenţie logistică în economia ostilităţilor frontului vestic se mutase pe Somme, ceea ce avea să ofere deopotrivă un avantaj, în noua ecuaţie frontului, armatei franceze.

România intră-n luptă