Dârzenia în apărarea liniei frontului a unităţilor franceze a făcut inutile eforturile ofensive ale forţelor germane.
Luna august adusese modificări substanţiale pe frontul de răsărit, armata română alăturându-se forţelor Antantei, ceea ce avea să schimbe ecuaţia conflictului, în acest sens comandamentul suprem german, reunit în Charleville-Meziers, analizează situaţia nou apărută, iar conducătorul statului german decide ca Erich Ludendorff şi Paul von Hindenburg, care-şi dovediseră calităţile pe frontul de răsărit, să preia conducerea înaltului comandament german, iar Falkenhayn avea să fie transferat pe teatrul de conflict nou apărut, în România.
Hindenburg a hotărât, printre alte decizii, desfăşurarea Armatei a 5-a în poziţii defensive la Verdun.
Tranziţia de la strategia bazată pe considerente defensive la o proiecţie ofensivă în teren a avut loc în momentul implicării la comanda ostilităţilor a generalului Robert Georges Nivelle, adept al tacticii ofensive pentru obţinerea victoriei.
Sprijinul aerian al primului grup de vânătoare a contat, deopotrivă, în desfăşurarea ostilităţilor.
Pe fondul reaşezării în câmpul de luptă a forţelor armate germane pe poziţii defensive, unităţile franceze preiau iniţiativa şi exploatează această fereastră de oportunitate.
Şeful statului major francez Joseph Joffre avea să îl numească pe generalul Charles Mangin, în octombrie 1916, la comanda ostilităţilor pentru recâştigarea poziţiilor de la Fort Douaumont.
Gazul letal
În 21 octombrie 1916 începe atacul artileriei franceze, forţele germane răspund cu obuze de 420 mm şi prin utilizarea unui gaz letal.
Generalul Mangin recâştigă, la 24 octombrie 1916, Fort Douaumont, împingând linia frontului dincolo de acest important punct al liniei frontului, susţinuţi şi de un baraj al artileriei.
Cucerirea Fort Vaux şi reocuparea sa de către armata franceză, la 3 noiembrie 1916, l-a determinat pe generalul Ludendorff să se declare în favoarea retragerii complete de pe frontul de la Verdun, nemaiavând un obiectiv strategic clar.
La 19 decembrie 1916, comandamentul german înţelege înfrângerea suferită la Verdun, peste 11.000 de soldaţi şi ofiţeri germani fiind luaţi prizonieri.
În această confruntare, Franţa a pierdut în medie 2.000 de combatanţi pe zi, potrivit datelor recuperate din arhivele militare de la Vincennes.
Circa 378.000 de persoane au murit în rândul forţelor franceze, în timp ce aproape 337.000 de germani au pierit în confruntarea de la Verdun.
Marea majoritate a victimelor a fost înregistrată în tranşee.
În primele şapte luni ale înfruntării, cele 1.200 de piese de artilerie ale armatei franceze utilizate la Verdun au tras aproape 23 de milioane de proiectile.
Întreaga zonă înconjurătoare unde se desfăşurase bătălia de la Verdun era, la 19 decembrie 1916, un mediu complet devastat.
Prin amploarea şi intensitatea sa, bătălia de la Verdun este recunoscută drept o înfruntare emblematică a Primului Război Mondial.
A rămas în istoria modernă a armatei franceze drept ilustrarea exemplară a capacităţii de rezistenţă a soldatului francez.
Sursa: Agerpres
