Arta în Egipt și Mesopotamia
Artiștii învață încă din tinerețe reguli stricte de la care nu se abat: statuile au obligatoriu mâinile așezate pe genunchi, iar bărbații au tenul mai închis. Zeul Horus trebuie reprezentat ca având cap de șoim, fiind zeul cerului. Anubis, zeul funerar, trebuie să aibă cap de șacal. Artistul săpa în piatră cu mare precizie imaginile și simbolurile hieroglifelor.
Arta egipteană s-a schimbat puțin pentru că artistului nu i se cerea originalitatea, ci capacitatea de a produce artă asemănătoare celei din vechime. Modele se succedau, subiecte noi apăreau, dar modul de reprezentare a naturii și omului nu suferea modificări.
Faraonul Akhenaton a îndrăznit să rupă cu tradiția. Înainte de a-și lua acest nume, faraonul s-a numit Amenofis IV, din dinastia a XVIII-a din Epoca Imperiului Nou. Reforma a fost favorizată de evoluția artei din Grecia, mai ales la Micene, cea mai reprezentativă ispravă artistică fiind Palatul din Knossos în Creta.
Cele mai multe opere ajunse până la noi sunt din această perioadă. Tutankamon, al cărui mormânt a fost descoperit În 1922 de Howard Carter având intact tezaurul, continuă cultul lui Aton, zeul solar impus de arta tebană, din vremea lui Akhenaton, fiind reprezentat și el alături de soția sa, într-o postură nonșalantă. Noua viziune asupra artei, caracterizată prin libertate, n-a durat, încă din vremea lui Tutankamon fiind închisă poarta spre lume. S-a revenit la vechile principii, convenții și reguli. S-au adăugat alte subiecte, în schimb.
Artiștii mesopotamieni nu decorau pereții mormintelor pentru sufletele regilor, ci aveau misiunea de a realiza monumente pentru a celebra izbânzile, triburile asuprire, prăzile capturate. Regle era reprezentat calcând peste învinși. Aveau convingerea, credința că imaginea va bloca realitatea.
În Mesopotamia populația nu aveau credințele egiptenilor, nu conservau trupul, nici imaginea, efigia lui. Sumerienii își îngropau căpeteniile cu tot cu casă și cu sclavi, indiferent dacă aceștia erau încă vii, constituind suita pentru lumea de dincolo. Morminte, în schimb, aveau un inventar fantastic, divers, bogat. La assirieni aceste monumente devin adevărate cronici în piatra. O celebră scupltură este cea a lui Așurnasirpal al II-lae al Assiriei din secolul IX a. Chr. Asirienii însă nu-și reprezentau niciodată soldații căzuți, pentru că se credea că imaginea e mai mult decât ea însăși, e de fapt o realitate ce ar putea să devină sumbră și acut de vie.
